vineri, decembrie 27

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că „arătarea cu cătuşe” a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmit un mesaj care nu poate fi acceptat. Edilul este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită opere de artă în valoare de 200.000 euro.

„S-a întâmplat aici în ultimele zile, este inadmisibil şi permiteţi-mi să exprim câteva gânduri despre asta. Primarul din Târgu Mureş, prin faptul că a fost arătat cu cătuşe în faţa lumii, transmite un mesaj pe care nu-l putem accepta şi nu putem accepta nici faptul că a fost arestat pentru 24 de ore (…). Deci nu ştiu care a fost pericolul (…). Am încredere că justiţia îşi va face treaba şi vom afla cât mai repede faptul că primarul Soos Zoltan este inocent”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale, preluată de Agerpres.

Tribunalul Mureş a respins, marţi, propunerea de a arestare preventivă a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi a omului de afaceri S.P.M., stabilind măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, în dosarul în care edilul este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit mită constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de circa 200.000 euro.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a edilului şi a omului de afaceri, în urmă cu o seară, Soos Zoltan, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, iar S.M.P. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

„În perioada martie 2021-2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective”, a anunţat, marţi, DNA.

Editor : B.P.

Acțiune.
Exit mobile version