vineri, decembrie 27

Kremlinul a declarat miercuri că doreşte o situaţie „stabilizată cât mai curând posibil” în Siria după căderea aliatului său Bashar al-Assad şi a condamnat loviturile Israelului şi desfăşurarea sa militară în apropierea Înălţimilor Golan ocupate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Am dori ca situaţia din ţară (Siria) să fie stabilizată cât mai curând posibil, într-un fel sau altul”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

El a spus că sutele de lovituri efectuate de Israel împotriva siturilor strategice din Siria şi desfăşurarea trupelor israeliene la marginea părţii ocupate de Israel a Înălţimilor Golan siriene „nu vor contribui la stabilizarea situaţiei într-o Sirie deja destabilizată”.

Peskov a mai spus că Moscova este „în contact” cu noile autorităţi siriene cu privire la soarta celor două baze militare ruseşti situate pe teritoriul sirian: baza navală Tartus şi aerodromul militar Hmeimim.

„Menţinem contactele cu cei care controlează situaţia din Siria, este necesar, pentru că avem o bază acolo şi o reprezentanţă diplomatică. Iar problemele legate de securitatea acestor facilităţi sunt extrem de importante”, a afirmat el.

Rusia a fost, împreună cu Iranul, principalul aliat al fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad şi a intervenit militar în Siria din 2015. Un oficial rus de rang înalt a confirmat marţi că Assad, care a fost răsturnat de o ofensivă fulger a rebelilor conduşi de islamişti radicali, a fugit în Rusia.

În acest nou context, Peskov a spus că Rusia trebuie acum „să se bazeze pe realităţile de pe teren” din Siria.

El a dat asigurări că asaltul asupra Ucrainei lansat de Rusia în februarie 2022 rămâne „prioritatea absolută”. „Trebuie să garantăm interesele poporului nostru şi asta vom face. Toate obiectivele operaţiunii militare speciale (în Ucraina) vor fi atinse”, a spus Peskov.

Editor : A.R.

Acțiune.
Exit mobile version