duminică, noiembrie 24

Kremlinul a declarat vineri că este sigur că Statele Unite „au înţeles” mesajul preşedintelui rus Vladimir Putin, rezultat din alocuţiunea acestuia din ajun, în care a revendicat responsabilitatea atacului împotriva Ucrainei cu un nou tip de rachetă concepută să transporte un focos nuclear.

„Discursul de ieri a fost foarte, foarte exhaustiv, clar, logic”, a insistat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic. „Aşadar, nu avem nicio îndoială că actuala administraţie de la Washington a avut ocazia să se familiarizeze cu această declaraţie şi să o înţeleagă”, a adăugat Peskov,  informează AFP, potrivit Agerpres.

În alocuţiunea surpriză difuzată la televiziunea rusă, Vladimir Putin a apreciat că războiul din Ucraina a căpătat acum un „caracter global”, avertizându-i pe occidentali că Rusia este „pregătită pentru toate” scenariile.

Putin a mai spus că Moscova îşi rezervă dreptul de a lovi ţările occidentale care permit Ucrainei să-şi folosească armele pe teritoriul rus.

„Mesajul principal este că deciziile şi acţiunile nesăbuite ale ţărilor occidentale, care produc rachete, le furnizează Ucrainei şi apoi participă la lovituri pe teritoriul Rusiei, nu pot rămâne fără reacţie din partea Rusiei”, a insistat Peskov.

Moscova a acuzat Kievul că a tras de două ori în această săptămână, pentru prima dată de la începutul conflictului, cu rachete occidentale împotriva ţintelor de pe teritoriul rus, chestiune prezentată de Rusia ca fiind o linie roşie.

Şi tocmai în replică la aceste atacuri – potrivit lui Putin – armata rusă a lansat joi o nouă rachetă balistică hipersonică, botezată Oreşnik, care a lovit o fabrică ce produce în special componente pentru rachete în Dnipro, în centrul Ucrainei.

În alocuţiunea sa, Vladimir Putin a susţinut că racheta este o armă imposibilă „de contracarat”.

„Capacităţile Rusiei au fost clar demonstrate”, a argumentat vineri Dmitri Peskov.

Editor : A.R.

Acțiune.
Exit mobile version