joi, noiembrie 28

Candidata USR la alegerile prezidențiale Elena Lasconi spune că vrea o guvernare de centru-dreapta, dacă va câștiga scrutinul din 9 deccembrie. Declarația vine după ce premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre posibilitatea unui guvern PSD – USR – PNL după alegerile parlamentare de duminică.

Vreau să le mulțumesc din nou tuturor românilor care și-au pus prin vot speranța și încrederea în mine. Astăzi și în fiecare zi care urmează, până pe data de 9 decembrie, trebuie să ne apărăm democrația, libertatea câștigate prin sânge în 1989. Pentru asta e nevoie să fim mai uniți ca niciodată. Pentru asta e nevoie să avem o majoritate parlamentară, să avem o guvernare bună pentru toți românii”, a spus Lasconi.

Îmi doresc foarte mult ca de la anul, fiecare român care muncește în țara asta să rămână cu mai mulți bani în buzunar. Îmi doresc ca românii să aibă o școală bună pentru copiii lor, lângă casă. Îmi doresc ca fiecărui român să i se facă dreptate în tribunale, în justiție. Îmi doresc spitale în care să nu intri cu o boală și să ieși cu mai multe. Vreau încă o dată să le mulțumesc acestor oameni și sunt convinsă că putem să facem o majoritate parlamentară și să construim o echipă la guvernare”, a continuat ea.

Întrebată cu ca partide ar vrea să formeze un guvern, Lasconi a spus: „Eu o să colaborez cu toate partidele, pentru că voi fi preşedintele României şi îi reprezint pe toţi românii. Din respect pentru votul românilor, eu voi discuta şi voi sta la masa cu toate partidele, dar guvernare, ieşirea din acest impas economic în care ne-a adus această guvernare, nu se poate face decât cu un guvern de centru-dreapta”.

Declarația ei vine în condițiile în care președintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, care nu a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a spus că după parlamentare este „foarte posibil” să existe o discuţie privind formarea unui guvern PSD – USR – PNL.

Ea a spus că a vorbit doar o dată la telefon cu Ciolacu și că social-democrații nu și-au anunțat sprijinul pentru ea în turul al doilea al alegerilor parlamentare.

Am avut o singură discuţie, pentru că am văzut un apel nepreluat de la domnul Ciolacu chiar în dimineaţa în care se ştia rezultatul. Eu cred că ei nu doresc să vorbească acum despre asta, pentru că există alegerile parlamentare, dar cu siguranţă după alegerile parlamentare, adică de pe data de 2 încolo, o să am discuţii cu toată lumea pentru că preşedintele îi reprezintă pe toţi”, a spus Lasconi.

Candidata USR a susținut o conferință de presă alături de liderii PMP Ludovic Orban și Eugen Tomac și cei ai REPER, Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru. Ei au cerut românilor să-i voteze la alegerile parlamentare din 1 decembrie, pentru a obține o majoritate în Parlament.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version