marți, mai 14

Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară. La cererea ministerului de externe leton, diplomatul trebuie să părăsească țara înainte de 10 aprilie. Însărcinatul cu afaceri al misiunii ruse a fost informat, miercuri, despre această situaţie într-un comunicat.

Rusul a fost expulzat din cauza a ceea ce partea letonă a numit o „comunicare publică inacceptabilă şi provocatoare urmată de ambasadă pe o perioadă îndelungată” şi în contradicţie clară cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice.

„Ambasada Rusiei, în ciuda mustrărilor publice din partea ministerului de externe leton, a continuat comunicarea publică inexactă, menită să discrediteze instituțiile publice și autoritățile statului leton și să incite la ură în societatea din Letonia”, se arată în comunicatul transmis de diplomația de la Riga. Ministerul de externe de la Riga nu a oferit alte detalii.

Letonia, o fostă republică sovietică care se învecinează cu Rusia, găzduieşte o importantă minoritate de origine rusă. Invazia rusească a Ucrainei în urmă cu peste doi ani a sporit tensiunile dintre cele două ţări.

Editor : Adrian Dumitru

Acțiune.
Exit mobile version