joi, octombrie 10

Liberalii se reunesc, miercuri, la Vila Lac, începând cu ora 19.00, pentru a discuta despre strategia politică şi de campanie, în contextul tensiunilor cu PSD, la discuţie urmând să participe liderii de organizaţii care vin în Capitală pentru şedinţa Biroului Politic Naţional de joi.

În ședință se va discuta despre organizarea partidului pentru cele două campanii electorale, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, pentru Digi24.

”Evident că se vor discuta şi aceste aspecte ale tensiunilor în cadrul coaliţiei şi vom stabili anumite metode de a asigura aceste ultime săptămâni ale guvernării, dar mai degrabă vom discuta chestiuni ce ţin de agenda noastră electorală”, a declarat Stroe.

Liberalul Vlad Nistor declara în urmă cu o zi că joi va avea loc o şedinţă a conducerii extinse a PNL, unde PNL va hotărî care sunt mişcările sale ulterioare, după ruperea coaliţiei cu PSD, potrivit News.ro.

Despre o decizie privind ieşirea de la guvernare, Nistor a precizat că există în mod evident, teoretic, şi această posibilitate, el arătând că probabil se va ajunge la un guvern interimar şi că sunt chiar miniştri PNL care gândesc astfel.

Acțiune.
Exit mobile version