vineri, decembrie 27

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care îl va ancheta pentru o presupusă mărturie falsă.

Conservatorii, social-democraţii, liberalii din partidul Neos şi Verzii „au votat pentru”, a indicat Adunarea Naţională într-un comunicat.

Doar FPO al lui Kickl a votat împotriva acestei cereri, denunţând o manevră de „persecuţie” care vizează slăbirea formaţiunii care s-a plasat pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate în septembrie.

Procurorii anticorupţie au formulat această cerere la jumătatea lunii noiembrie pentru a-l putea ancheta pe Kickl, suspectat că ar fi depus mărturie mincinoasă în aprilie în faţa unei comisii parlamentare însărcinate cu anchetarea utilizării abuzive a fondurilor publice sub guverne precedente. Herbert Kickl este vizat din primăvară de acuzaţii de deturnare de bani publici pentru a plăti reclame în schimbul unei acoperiri media favorabile.

Parlamentul a decis, de asemenea, ridicarea imunităţii altor trei deputaţi FPO care au asistat în septembrie la înmormântarea unui fost ales al partidului lor, în cursul căreia a fost intonat un imn nazist.

Aceştia sunt acuzaţi de încălcarea unei legi din 1947 care pedepseşte pe oricine reconstituie partidul nazist, o organizaţie similară, propagă ideologia acestuia sau neagă crimele naziste împotriva umanităţii, în special Holocaustul. Acest eveniment a stârnit indignare în ţara alpină, în ajunul alegerilor legislative.

Scrutinul a fost câştigat de partidul de extremă dreapta, o victorie istorică care, însă, nu i-a deschis porţile cancelariei.

În lipsa unor aliaţi pentru a forma un guvern, Herbert Kickl a fost exclus din negocierile purtate în prezent de cancelarul conservator Karl Nehammer cu social-democraţii şi liberalii.

Editor : M.I.

Acțiune.
Exit mobile version