joi, noiembrie 21

Premierul britanic Keir Starmer a refuzat să spună luni dacă Marea Britanie va permite Ucrainei să folosească rachete Storm Shadow cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rusesc, în timpul unui interviu acordat presei britanice din Brazilia, unde participă la summitul G20, relatează AFP.

„Evident că nu voi intra în detaliile operaţionale, pentru că, dacă ar trebui să o facem, singurul câştigător ar fi Vladimir Putin”, a declarat el reporterilor când a fost întrebat despre acest subiect, după ce SUA au dat undă verde Kievului pentru a-şi folosi rachetele cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei, scrie Agerpres.

„Trebuie să ne intensificăm eforturile şi să ne asigurăm că Ucraina are tot ce e nevoie atât timp cât e nevoie, pentru că nu îi putem permite lui Putin să câştige acest război”, a subliniat liderul laburist.

Chestionat luni în Parlamentul britanic, ministrul Apărării, John Healey, a evitat şi el subiectul, spunând că nu vrea să „compromită securitatea operaţională”.

La Rio de Janeiro, Keir Starmer a confirmat, de asemenea, presei britanice că „nu a vorbit cu Rusia” şi că „nu are nicio intenţie de a face acest lucru”, la câteva zile după controversata convorbire telefonică dintre cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele rus Vladimir Putin.

„Mâine va fi a mia zi a acestui conflict, o mie de zile de agresiune din partea Rusiei şi o mie de zile de sacrificiu din partea Ucrainei. Mesajul meu aici este clar: acesta este subiectul numărul unu pe agenda mea”, a spus el.

De la prima sesiune plenară, preşedintele american Joe Biden le-a cerut ţărilor G20 să sprijine „suveranitatea” Ucrainei, la o zi după ce Kievul a primit acest acord cerut de mult timp.

Kremlinul, la rândul său, a acuzat Washingtonul că „continuă să pună gaz pe foc şi provoacă o nouă escaladare a tensiunilor”.

De la invazia rusă din 2022, Marea Britanie a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului, oferind miliarde de euro în ajutor militar, precum şi arme şi instruire pentru trupe.

Anul trecut, Londra şi Paris au livrat Kievului rachete Storm Shadow/Scalp, de concepţie franco-britanică, cu o rază de acţiune de peste 250 de kilometri.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version