Ucraina a declarat marţi că a împiedicat trupele Rusiei să treacă râul Oskil de lângă oraşul Kupiansk în estul ţării, un obstacol care constituie o linie de demarcaţie naturală în această zonă, într-un moment în care forţele Moscovei avansează încetul cu încetul pe alte segmente ale frontului, informează AFP, potrivit Agerpres.
„În urma unei operaţiuni reuşite, inamicul a fost distrus. Malul drept al râului Oskil este sub controlul forţelor” ucrainene, a afirmat într-un comunicat Statul Major al armatei ucrainene.
Potrivit armatei, trupele ruse, mai numeroase, „au trecut” râul în regiunea Harkov (nord-est) şi au încercat să creeze „un cap de pod” pe malul vestic lângă satul Novomlinsk, în apropiere de Kupiansk, înainte de a fi respinse de ucraineni.
Rusia nu a comentat aceste declaraţii. Ministerul Apărării rus s-a limitat să declare la rândul său că trupele sale „şi-au îmbunătăţit poziţia tactică” lângă oraşul Kupiansk, fără a face mai multe precizări.
Armata ucraineană nu a precizat când au avut loc aceste operaţiuni, însă bloggeri militari ucraineni care urmăresc luptele zilnic au informat recent că ruşii au reuşit să treacă Oskil lângă Novomlinsk în jurul datei de 24 noiembrie.
Crearea unui cap de pod rus în această zonă ar risca să complice şi mai mult apărarea oraşului Kupiansk, nod feroviar important situat la circa 20 de kilometri la sud.
Lung de 470 de kilometri, râul Oskil (Oskol în rusă) izvorăşte în regiunea rusă Kursk, frontalieră cu Ucraina, înainte de a se vărsa în râul Doneţ (Siverski Doneţ) în regiunea ucraineană Harkov, unde trupele Kievului sunt poziţionate pe malul său vestic, iar cele ale Moscovei pe malul estic.
Oraşul Kupiansk, care număra 24.000 de locuitori înainte de invazia rusă lansată în februarie 2022, a fost ocupat de forţele Moscovei în primele zile de război, apoi eliberat de armata ucraineană în urmă contraofensivei sale fulger, în toamna lui 2022.
Armata rusă a revendicat de asemenea marţi cucerirea a două sate în regiunile ucrainene Doneţk (est) şi Zaporojie (sud), unde trupele sale, mai numeroase decât cele ale Kievului, sunt în ofensivă şi câştigă teren pe întreg frontul, cu o viteză inedită după martie 2022.
Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus a afirmat că forţele sale au cucerit localitatea Romanivka, în regiunea Doneţk, la circa 9 kilometri sud de importantul oraş Kurahove, şi Novodarivka, situată mai la sud, în regiunea Zaporojie.
Editor : A.R.