joi, noiembrie 7

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a început să distribuie către cele 950 de secţii de votare organizate în străinătate materialele necesare la primul tur al alegerilor pentru preşedintele României şi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

MAE distribuie și celelalte materiale necesare votării, cum ar ştampilele de control, ştampilele cu menţiunea „VOTAT”, timbrele autocolante, procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votului, potrivit comunicatului de presă.

Pentru buna desfășurare a primului tur al alegerilor prezidențiale în cadrul secțiilor de votare organizate în străinătate, vor fi distribuite în total 3.600.000 de buletine de vot, 9.120 de ștampile cu mențiunea „VOTAT” și 2.914.000 de timbre autocolante. Pentru alegerile parlamentare vor fi expediate 3.070.000 de buletine de vot, 9.210 de ștampile cu mențiunea “VOTAT” și 2.680.000 de timbre autocolante.

Ministerul reamintește că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2024, în cadrul secțiilor de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale se va vota și pentru alegerile parlamentare.

Lista celor 950 de secții de votare organizate în străinătate și adresele sediilor acestora poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea Alegeri 2024: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/lista_sectii.pdf.

Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 și 21:00, sâmbătă, 23 noiembrie 2024 și duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.

Cetățenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare la oricare din secțiile de votare organizate în afara țării fie pe baza pașaportului simplu, simplu temporar sau simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu (dacă au domiciliul în străinătate), fie, dacă au reședința în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, și a unui document emis de autoritățile străine care dovedește reședința în străinătate. Lista documentelor care atestă reședința în străinătate poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/pdf_2024/anexa_consolidata_la_omae_373-2024_cu_omae_507-2024.pdf.

Votarea în străinătate la alegerile parlamentare are loc pe parcursul a două zile: sâmbătă, 30 noiembrie 2024 și duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version