sâmbătă, ianuarie 18

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că iniţiativa de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, aparţinând parlamentarilorr POT şi AUR, este una care nu va avea succes şi a catalogat acest demers ca fiind unul „populist”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, ce părere are despre demersuri celor de la POT şi AUR de a iniţia suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Nu cred că va fi un demers care va avea succes. E un demers politic, populist, când mandatul cuiva se va finaliza”, a declarat Marcel Ciolacu.

Iniţiativa Partidului Oamenilor Tineri (POT) de suspendare a lui Klaus Iohannis este susţinută prin 161 de semnături de la parlamentarii POT, AUR, SOS. Semnăturile au fost depuse, joi, la Parlament.

Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Werner Iohannis este o iniţiativă menită să susţină reluarea Turului doi al alegerilor prezidenţiale şi restabilirea unui parcurs democratic al României, susține POT.

Numărul minim necesar pentru demararea inițiativei era de 155 de semnături, iar pragul a fost depășit cu șase, atingând un total de 161. Astfel, primul pas al procedurii a fost îndeplinit.

În etapa a doua, cererea de suspendare ajunge în birourile permanente reunite, în ședința conducerilor celor două camere ale Parlamentului, unde este stabilită data unei ședințe de plen reunit. Acolo va fi citită cererea de suspendare, iar președintele Klaus Iohannis poate fi prezent pentru a se apăra.

După aceea, cererea de suspendare va fi trimisă Curții Constituționale, care va da un aviz, adică va spune dacă solicitările sunt sau nu valide.

Avizul este unul consultativ, ceea ce înseamnă că Parlamentul poate merge mai departe cu solicitarea de suspendare, indiferent de verdictul Curții.

După emiterea avizului, se organizează cea mai importantă ședință, o nouă ședință de plen reunit, în care este așteptat președintele pentru a se apăra, este citită cererea și îi sunt aduse acuzațiile, iar la final se dă votul.

Pentru suspendarea din funcție sunt necesare 234 de voturi, adică majoritatea senatorilor și deputaților.

Ulterior, dacă va trece de acest vot, în funcția de președinte interimar va veni președintele Senatului.

În final, se va organiza un referendum în termen de 30 de zile, unde poporul român va răspunde dacă este sau nu de acord ca președintele să fie înlăturat din funcție. Dacă și răspunsul românilor va fi „DA”, din punct de vedere constituțional trebuie organizate alegeri prezidențiale în termen de 90 de zile.

 

Editor : C.L.B.

Acțiune.
Exit mobile version