miercuri, ianuarie 15

Prima Doamnă Melania Trump nu s-a mutat imediat la Casa Albă atunci când soțul ei a fost învestit președinte în 2017, dar a spus că al doilea mandat prezidențial va fi unul mai obișnuit, în care va locui în principal la Casa Albă. „Mi-am făcut deja bagajele”, a declarat ea pentru Fox News, scrie The New York Times.

„Voi fi la Casa Albă”, a declarat Melania Trump într-o emisiune difuzată luni pe Fox News, canalul favorit al conservatorilor din Statele Unite. „Şi când va trebui să fiu la New York, voi fi la New York. Acelaşi lucru pentru Palm Beach”, a adăugat ea, referindu-se la domiciliile cuplului din Trump Tower, în Manhattan, şi reşedinţa Mar-a-Lago, în Florida.

În cursul primului mandat al lui Donald Trump (2017-2021), Prima Doamnă nu a venit imediat la Washington şi a rămas la New York până când fiul lor, Baron, atunci în vârstă de 11 ani, şi-a încheiat anul şcolar.

Melania Trump a rămas departe de viaţa publică în cea mai mare parte a celei de-a treia campanii prezidenţiale a soţului ei, anul trecut, precum şi a procesului penal al acestuia de la New York, în primăvara trecută.

„Unii oamenii mă văd doar ca pe soţia preşedintelui, dar sunt propria mea persoană, sunt independentă”, a spus Melania Trump în cadrul emisiunii. „Nu sunt întotdeauna de acord cu ceea ce spune sau face soţul meu. Îi dau sfaturi, uneori mă ascultă, alteori nu, dar e OK”, a adăugat ea.

„De data aceasta am totul”, a spus ea. „Am planurile. M-aș putea muta deja. Am împachetat deja. Am selectat deja, știi tu, mobila care trebuie să ajungă acolo”, a mai spus ea despre mutarea la Casa Albă.

Interviul pentru Fox a venit în timp ce doamna Trump și-a sporit aparițiile publice după ce a dispărut în mare parte din peisaj după înfrângerea lui Trump din 2020.

Melania Trump a lansat o serie de videoclipuri în această toamnă, înainte de publicarea memoriilor sale, „Melania”. Amazon a declarat la începutul acestei luni că serviciul său de streaming va lansa un documentar despre viața doamnei Trump, pentru care au început filmările în decembrie. Melania Trump va fi producător executiv al filmului, care urmează să ruleze în cinematografe și pe serviciul de streaming în a doua jumătate a anului.

„Poate că unii nu m-au acceptat”, a declarat doamna Trump pentru Fox. „Nu m-au înțeles așa cum poate o fac acum. Și nu am avut prea mult sprijin”.

Unii oameni, a spus ea, ar fi putut să o vadă ca „doar o soție a președintelui”.

„Dar eu stau pe picioarele mele, sunt independentă”, a adăugat ea. „Am propriile mele gânduri. Am propriile mele DA și NU. Nu sunt întotdeauna de acord cu ceea ce spune sau face soțul meu. Și asta este în regulă.”

Întrebată dacă președintele Biden și Jill Biden, Prima Ooamnă, au fost primitori în timpul tranziției între cele două Administrații, Melania Trump a evitat să abordeze dacă a interacționat cu ei.

„Ei încă locuiesc acolo și vor pleca pe 20 ianuarie”, a spus ea. Există doar cinci ore pentru a muta familia Biden și familia Trump, a spus ea, „așa că totul trebuie planificat la minut”.

Editor : Marina Constantinoiu

Acțiune.
Exit mobile version