luni, noiembrie 25

Mercenarii din gruparea Wagner operează doar în Belarus și Africa și nu mai luptă alături de armata rusă în Ucraina, au susținut aceștia într-o declarație pe rețeaua Telegram, relatează Kyiv Independent. Declarația, care a fost postată pe un canal de Telegram afiliat grupului Wagner, susținea că „nu există subalterni ai companiei nici în Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei), nici în rândurile Ministerului rus al Apărării și nici în altă parte”.

Luptătorii Wagner nu iau parte la invadarea Ucrainei de către Rusia „în acest stadiu”, a spus gruparea, susținând că „dacă situația se va schimba, aceasta va fi anunțată”.

Unitățile Wagner, esențiale pentru cucerirea Bahmutului

Unitățile Wagner au fost esențiale pentru cucerirea de către Rusia a orașului Bahmut din regiunea Donețk în mai 2023. Estimările sugerează că aproape 20.000 de mercenari, dintre care mulți dintre ei erau foști condamnați recrutați dintre prizonierii ruși la sfârșitul anului 2022, au murit în lupta pentru cucerirea orașului.

Evgheni Prigojin, liderul de atunci al grupării Wagner, a murit într-un accident aviatic în Rusia, pe 23 august 2023, la numai două luni după ce acesta și-a condus trupele într-o scurtă rebeliune împotriva Kremlinului.

Încorporați în structurile Rosgvardia

Unitățile Wagner au fost apoi încorporate în structurile militare oficiale rusești, cum ar fi Rosgvardia. Unitatea cecenă Ahmat a susținut în octombrie 2023 că un număr „masiv” de mercenari Wagner s-au alăturat ei.

Potrivit unui raport al Ministerului Apărării din Regatul Unit din 23 august, doar 5.000 de trupe Wagner erau atunci dislocate în Africa și Belarus, un număr infim față de vârful său de 50.000 în 2023.

Ucraina susține că Belarusul concentrează forțe la frontieră

Ministerul de Externe al Ucrainei a avertizat pe 25 august că Belarusul „concentrează un număr semnificativ” de armament și personal la granița cu Ucraina, dar și foști mercenari Wagner.

Kievul a cerut totodată Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, să retragă aceste trupe de la granița comună și a atenționat țara vecină cu privire la „erorile tragice” pe care le-ar putea comite sub presiunea Moscovei.

De altfel, mii de membri Wagner au fost trimiși în Belarus, imediat după eșecul loviturii de stat conduse de Prigojin.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Acțiune.
Exit mobile version