Wednesday, November 30, 2022
Home Tehnologie Mercusys Halo H80X, sistem Mesh Wi-Fi 6 și viteză mare [TECH REVIEW]

Mercusys Halo H80X, sistem Mesh Wi-Fi 6 și viteză mare [TECH REVIEW]

by admin

Mercusys Halo H80X este un sistem Mesh Wi-Fi 6 destinat apartamentelor și caselor care au nevoie de acoperire extinsă, până la 650 m² în cazul pachetului cu trei unități.

Sistem mesh Mercusys Halo H80X. FOTO Adrian Pogîngeanu

Halo H80X este primul sistem mesh destinat activităților casnice compatibil Wi-Fi 6 pe care Mercusys l-a lansat în România.

Am testat varianta cu trei unități într-un apartament de bloc cu două camere, pe fibră optică și abonament Gigabit de la Digi. Dar până să trecem mai departe, iată unboxing-ul sistemului. La final și-a băgat nasul și curiosul familiei.

Conținut pachet: ghid de instalare rapidă, garanție, 1 cablu Ethernet RJ45, 3 unități Halo H80X, 3 alimentatoare electrice.

Specificații Mercusys Halo H80X :

– standard Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax;

– 3 porturi LAN cu rată de transfer pe fir 10/100/1000 Mbps;

– rată de transfer WI-FI până la la 2402 Mbps pe 5 GHz / până la la 574 Mbps pe 2.4 GHz

– tehnologie Seamless Roaming;

– funcţii speciale precum Self-Healing, Beamforming, amplificatoare şi receptoare de semnal;

– securitate Control parental;

– fiecare unitate are dimensiunile 128 × 81 × 83.7 mm.

Am pus o unitate în dormitor, una în camera de zi și una pe un hol. Am adăugat-o din aplicație pe prima, cea legată la rețea cu fir și apoi pe celelalte 2. Inițial m-am conectat fără parolă, apoi am redenumit rețeaua, Router3, și am adăugat celelate unități.

image

Le-am setat din aplicație poziția în casă, am optimizat rețeaua  și am conectat încă un smartphone și un laptop cu Windows 11.

Meniul principal al aplicației, dar și cel avansat arată așa.

image

Vitezele wireless obținute pe smartphone sunt foarte mari, foarte aproape de viteza pe fir.

image

Laptopul e puțin mai vechi și vitezele wireless nu sunt atât de impresionante, dar oricum foarte bune.

image

Evident rezultatele depind de compatibilitatea dispozitivului tău cu standardul Wi-Fi 6, de performanța generală a dispozitivului, aglomerația de rețele din zonă/bruiajul implicit și de distanța față de unitatea la care ești conectat și obstacolele din calea conexiunii (pereți, uși etc).

În colajul următor: cutia, unitățile împreună din diverse unghiuri, accesoriile, unitățile instalate și funcționale .

image

La momentul publicării acestui review, sistemul Mesh Wi-Fi 6 Mercusys Halo H80X este disponibil în magazinele locale la un preţ de circa 850 lei.  

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro