vineri, noiembrie 22

Ministerul Educaţiei reclamă un fake-news distribuit pe reţelele sociale, în contextul începerii anului școlar. O declaraţie atribuită ministului Ligia Deca susţine că „pe durata contractului educaţional, autoritatea tutelară nu mai aparţine părinţilor”. Oficialii ministerului spun însă că afirmația e falsă și că „semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti”.

„Această afirmaţie nu îi aparţine ministrului Educaţiei! Informaţia a apărut pe reţele sociale şi nu provine din surse oficiale. Semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti”, au transmis oficialii ministerului.

Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionarea a Unităţilor de învăţământ preuniversitar, unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, conform prevederilor legale în vigoare, potrivit Agerpres.

„Prin hotărâre a consiliului de administraţie, la contractul educaţional pot fi adăugate şi alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcţie de specificul fiecărei unităţi şi după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor/reprezentanţilor legali, prin act adiţional semnat de ambele părţi”, arată Ministerul Educației.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version