luni, septembrie 23

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile sunt indexate cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia va fi elaborat bugetul pentru anul viitor.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat dacă vor exista bani pentru plata pensiilor indexate cu inflaţia în ianuarie, transmite News.ro.

„Eu cred că lună de lună, inclusiv una octombrie, noiembrie, decembrie, fondurile necesare pentru recalcularea pensiilor după cum ştiţi au fost asigurate şi nu s- pus problema sub nicio formă ca aceste drepturi pe care le-au dobândit pensionarii să nu fie achitate la timp”, a explicat ministrul Boloș, în conferința de presă susținută luni, la finalul ședinței de Guvern.

Ministrul de Finanțe a precizat, despre indexarea pensiilor, că încă nu au început să lucreze la bugetul pe 2025.

„Haideţi să discutăm la momentul respectiv, când vom lucra pentru bugetul anului 2025. Pentru astfel de măsuri, legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025”, a mai spus Boloş.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version