joi, ianuarie 30

Două bombardiere strategice ruse Tu-160 au efectuat un zbor de patrulare deasupra apelor neutre ale Oceanului Arctic, a comunicat marţi Ministerul rus al Apărări, citat de EFE.

Zborul, care a durat 11 ore, „a fost efectuat în strictă conformitate cu normele internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian”, susţine ministerul rus într-un comunicat postat pe canalul său Telegram, transmite Agerpres.

„Echipajele aviaţiei strategice efectuează permanent zboruri deasupra apelor neutre ale Arcticii, Atlanticului de Nord, mărilor Neagră şi Baltică şi Oceanului Pacific”, se menţionează în text.

În decembrie, două bombardiere strategice ruseşti Tu-95MC au survolat timp de peste 15 ore apele neutre ale mărilor Bering şi Ciukotka, în largul coastei de vest a Alaskăi, iar alte două bombardiere strategice Tu-22M3 au efectuat o misiune de patrulare de peste cinci ore deasupra apelor neutre ale Mării Baltice, escortate de avioane Su-30SM şi Su-27.

Aviaţia strategică rusă (Tu-160, Tu-95MS şi Tu-22M3) efectuează în mod regulat misiuni de patrulare deasupra apelor neutre ale oceanelor Arctic, Atlanticului de Nord, Mării Negre şi Mării Baltice, Oceanului Pacific, zboruri care nu au fost întrerupte de războiul dus de Moscova în Ucraina, notează EFE.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version