duminică, noiembrie 24

Procurorii din Coreea de Sud au renunțat la acuzațiile față de Prima Doamna,  Kim Keon Hee, care a fost acuzată, anul trecut, că a luat mită sub forma unor produse de lux, într-un scandal care a afectat scorul obținut de partidului soțului ei la alegerile parlamentare, relatează Reuters.

Procurorii au decis după mai multe luni de anchete să nu o acuze pe pe Kim pentru primirea unei genți Christian Dior, produse de frumusețe Chanel și whisky, potrivit agenției sud-coreenYonhap. 

Procurorii nu au negat că ar fi primit aceste bunuri materiale, dar au investigat dacă au influențat îndatoririle funcției. Decizia procurorilor a fost că nu au fost oferite favoruri în urma cadourilor.

Astfel de cadouri ar încălca legea sud-coreeană, care interzice oficialilor publici și soților acestora să accepte ceva în valoare de peste 750 de dolari. Doar geanta Chanel se ridică la suma de peste 2.000 de dolari.

Cazul a ajuns în atenția autorităților după ce pastorul Rev. Abraham Choi, un apropiat al familiei, a filmat în secret momentul în care i-a oferit cadourile lui Kim Keon Hee și i-ar fi cerut mai multe favoruri. 

Pastorul a făcut publică înregistrarea pe un canal de YouTube de stânga, cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa președintelui Yoon Suk Yeol. A fost și el cercetat de acte de corupție, dar procurorii au decis și în cazul lui să renunțe la acuzații.

Yoon, președintele și soțul lui Kim, a fost afectat direct, deoarece partidul său, Partidul Puterii Poporului, nu a obținut majoritate în Parlament. El a descris scandalul ca o manevră politică, dar ulterior și-a cerut scuze pentru provocarea unor îngrijorări publice din cauza a ceea ce el a numit „comportamentul neînțelept” al soției sale și a promis că va îmbunătăți regulile pentru a se asigura că astfel de incidente nu se vor mai întâmpla.

 

Editor : Andreea Stanciu

Acțiune.
Exit mobile version