miercuri, ianuarie 22

Donald Trump a declarat de-a lungul timpului, cu diferite ocazii, că nu a consumat niciodată băuturi alcoolice: “Pot să spun sincer că nu am băut, în viaţa mea, o bere. E una dintre puţinele mele calităţi”. Însă, președintele SUA a dezvăluit și care este adevăratul motiv pentru care nu bea niciodată alcool, potrivit Independent.

Președintele Donald Trump a dezvăluit că fratele său mai mare, Fred, care a murit la vârsta de 43 de ani în 1981, era alcoolic.

De ce Donald Trump nu consumă niciodată alcool

În cadrul Consiliului Național Consultativ al Credinței, la Summitul Național Inaugural al Credinței din Powder Springs, desfășurat în luna octombrie 2024, Trump a declarat: „Am avut un frate care era un tip grozav, dar avea o problemă cu alcoolul.

Potrivit The Independent, Trump a adăugat și: “Este o problemă greu de vindecat (alcoolul) și nu am băut niciodată un pahar. Vă imaginaţi cum ar fi fost s-o fi făcut, ce dezastru aş fi fost? Aş fi fost cel mai rău din lume. Cred că am tipul de personalitate care, probabil, ar avea o problemă (dacă ar consuma alcool), dar n-am băut niciodată”.

Potrivit Healthdigest, Fred Trump Jr, care era cu opt ani mai mare decât Trump, a decedat la vârsta de 43 de ani din cauza unui atac de cord produs în urma consumului de alcool.

Trump le-a impus și copiilor săi să-i urmeze exemplul. El a declarat că în fiecare zi le repeta obsesiv: fără droguri, fără alcool și fără țigări: „Am fost foarte dur cu copiii mei cu privire la băutură”.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version