De frica interceptărilor, Parlamentul European și-a trimis deputații în Ungaria cu huse antispionaj care să le protejeze telefoanele și laptopurile. Un lucru neobișnuit, au spus pentru Politico doi oficiali europeni, dar care face parte din cea mai nouă politică de securitate a executivului de la Bruxelles.
Cinci europarlamentari au fost la începutul săptămânii într-o vizită de trei zile în Ungaria, pentru a vedea progresele țării în privința democrației. Dar până să vadă cum stă Ungaria la democrație, deputații au fost echipați cu huse speciale care să îi ferească de un posibil spionaj.
Sunt niște huse căptușite cu metal, care blochează semnalele electromagnetice și asigură confidențialitatea datelelor.
În plus, deputații au primit indicații să nu folosească rețelele Wi-Fi sau instalațiile de încărcare publice.
Temerile față de spionaj vin în contextul în care, în urmă cu doi ani, Parlamentul European a deschis o anchetă față de Ungaria. Guvernul era suspectat că a folosit programe de spionaj împotriva politicenilor din opoziție, a jurnaliștilor și a societății civile.
În plus, anul trecut presa scria că Ungaria ar fi spionat oficiali europeni care au vizitat țara între 2015 și 2017. Le-ar fi fost percheziționate camerele de hotel și înregistrate convorbirile telefonice.
Parlamentul European a luat măsuri antispionaj și când a trimis delegații în Statele Unite și în China. Parlamentarii au primit atunci telefoane și laptopuri de unică folosință.
Editor : M.B.