Saturday, October 1, 2022
Home Sănătate “Muncă de Sisif” pentru darea în folosință a unui bloc ANL pentru specialiştii din sănătate

“Muncă de Sisif” pentru darea în folosință a unui bloc ANL pentru specialiştii din sănătate

by admin

Încă din luna februarie 2018, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a atribuit contractul pentru ridicarea, la Galaţi, a primului bloc dedicat specialiştilor din sănătate, la o valoare de 2.499.000 de lei (fără TVA), potrivit datelor furnizate atunci de ANL, la solicitarea “Vieţii libere”. Contractul urma să se deruleze pe o perioadă de un an şi jumătate. Firmele câştigătoare au avut la dispoziţie trei luni pentru a realiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, iar imobilul urma să fie construit în 16 luni, scria cotidianul nostru în iunie 2018.

În plus, chiar cu un an mai devreme, Consiliul Judeţean (CJ) trecuse în patrimoniul ANL o suprafaţă de teren de peste 5.000 de metri pătraţi pentru construirea a două blocuri în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență. În paralel, conform contractului încheiat cu ANL, CJ avea și are obligaţia de a executa o serie de lucrări tehnico-edilitare, printre care drum de acces, locuri de parcare şi, nu în ultimul rând, extinderea reţelei de apă, canalizare şi gaze naturale.
Au trecut, iată, patru-cinci ani și, în primul rând, discutăm de finalizarea unui singur bloc pentru specialiștii din sănătate, într-un interval de timp în care, în țările civilizate, se construiește un cartier întreg. Blocul ANL, cu 20 de apartamente, a fost finalizat, mare minune, anul trecut, după lucrări începute în 2019, dar nu este nici acum conectat la utilități. Pe cale de consecință, este încă inutilizabil.

Imaginea reală a birocrației din construcții

În ședința ordinară a CJ de miercuri, 21 septembrie 2022, pe ordinea de zi am avut și un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de extindere a reţelei electrice de distribuţie, în vederea alimentării blocului ANL din strada Brăilei nr. 177. Valoarea totală a investiției este de 151.817,23 lei fără TVA, dintre care lucrările de construcții-montaj se ridică la 103.080,72 lei. Conform reprezentanților CJ, soluția tehnică inițială privind racordarea acestui imobil propusă de Electrica nu a putut fi pusă în practică, motiv pentru care a fost necesară recalcularea sa. Dat fiind faptul că lucrările ar fi putut fi demarate efectiv de compania specializată doar după alte câteva luni, CJ a decis efectuarea lor cu constructorul aflat deja în teren. “Vom achita proiectarea, autorizarea, dar și lucrările efective, iar valoarea acestora se va deconta ulterior de la Electrica”, ne-au mai spus reprezentanții CJ.
Altfel, birocrația lovește de peste tot. Pentru efectuarea lucrărilor de apă și canalizare, au fost obținute toate avizele, cu mențiunea că cel de la Mediu a durat câteva luni, fiind trecut pe procedură lungă. Și asta nu e totul, deoarece este necesară obținerea autorizației de construcție de la primărie pentru a se trece la efectuarea lucrărilor în teren. Ceva mai simplă, la prima vedere, pare a fi conectarea blocului ANL din curtea Spitalului Județean la rețeaua de gaze. “Din informațiile noastre, Distrigaz obține vineri (23 septembrie – n.r.) autorizația de construire. Ulterior, lucrările ar putea dura doar câteva săptămâni, fiind necesară doar aprobarea finală a conducerii companiei distribuitoare de gaze, aceasta fiind responsabilă integral de finalizarea lucrărilor”, am mai aflat de la CJ.
Ce să mai vorbim de forța majoră ce poate fi invocată din motive de pandemie, de scumpirile în lanț ale materialelor de construcție, sau de majorarea facturilor energetice din cauza conflictului militar din preajma noastră… La noi, e ca în bancurile de la Radio Erevan: nu sunt două blocuri, e doar unul, dar “norocul” e că nu durează un an și jumătate, ci vreo trei-patru până la darea în folosință.

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro