„Ne trebuie” Groenlanda, a declarat miercuri preşedintele american Donald Trump, după ce Washingtonul a decis să limiteze vizita unei delegaţii americane în acest teritoriu autonom danez. Modificarea programului delegației americane a fost salutată de Danemarca, relatează AFP.
„Nu-mi place să o spun aşa, dar va trebui (să intrăm în posesia)” acestui teritoriu artic uriaş, a adăugat Donald Trump, cu două zile înaintea unei vizite a vicepreşedintelui J. D. Vance în Groenlanda.
Aceste declaraţii riscă să aţâţe furia guvernului insulei şi a celui danez, care au criticat aspru venirea nesolicitată a unei delegaţii de nivel înalt din care face parte soţia lui J. D. Vance, la o cursă de sănii trase de câini, desfăşurarea unei avangarde de securitate cu vehicule blindate la Nuuk, capitala insulei, şi o posibilă vizită a consilierului în probleme de securitate al Casei Albe, Mike Waltz, notează News.ro.
Cele două guverne par să fi obţinut câştig de cauză după ce J. D. Vance a anunţat că se duce doar la baza militară Pituffik. Diplomaţia daneză a salutat răzgândirea americană şi a precizat că exclude o deplasare altundeva în teritoriul autonom danez.
„Cred că este foarte pozitiv că americanii îşi anulează vizita în societatea groenlandeză. În schimb, ei îşi vor vizita propria bază, Pituffik, iar noi nu avem nimic împotrivă”, a declarat la postul de radio DR ministrul danez de Externe Lars Løkke Rasmussen.
„Maşinile (delegaţiei americane) care au fost livrate acum câteva zile sunt pe cale să fie duse înapoi acasă, iar soţia vicepreşedintelui american şi consilierul său în securitate nu vor vizita societatea groenlandeză”, a precizat el.
„Cazul este pe cale să fie închis, iar asta este pozitiv”, s-a felicitat oficialul.
„Sunt ministrul Afacerilor Externe, deci trebuie să vorbesc în mod diplomatic, dar în multe privinţe este vorba despre o piruetă magistrală pentru a face să se creadă că este o escaladare, în timp ce, în realitate, este vorba despre o dezescaladare”, a declarat Lars Løkke Rasmussen.
Premierul groenlandez în exerciţiu Mute Egede a denunțat luni un „amestec străin”, iar Guvernul local în exerciţiu a amintit că nu poate exista o invitaţie şi nici întâlniri oficiale, din cauza că nu există un Executiv local în funţcie.
După alegerile legislative de la 11 martie, Groenlanda se află în pline negocieri în vederea formării unei coaliţii guvernamentale.
Premierul danez Mette Frederiksen a criticat o „presiune inacceptabilă” asupra Groenlandei şi Danemarcei şi a promis să se opună.
„Securitatea Arcticii”
J. D. Vance urmează să efectueze vineri o vizită în baza Forţelor Spaţiale americane de pe insulă, „pentru a fi informat despre subiecte legate de securitatea Arcticii” şi a se întâlni cu militari, au anunţat marţi serviciile sale.
Baza Pituffik „serveşte detectării lansării de rachete, apărării antirachetă şi misiunilor de supraveghere a spaţiului”, a precizat vicepreşedinţia americană.
Donald Trump îşi justifică interesul faţă de Groenlanda prin necesitatea consolidării de pe insulă a „securităţii internaţionale”.
Marc Jacobsen, un conferenţiar la Colegiul Regal al Apărării daneze estimează că decizia limitării vizitei lui J. D. Vance constituie o „dezescaladare”.
„Faptul că autorităţile groenlandeze şi daneze îţi spun că nu eşti binevenit este semnificativ”, a declarat el pentru AFP.
„Riscul unei acoperiri negative în presă şi pe reţele de socializare poate că a cântărit şi el”, a adăugat, amintind că o manifestaţie era anuţată la Sisimiut, după o primă manifestaţie antiamericană care avut loc în capitala groenlandeză, Nuuk, la 15 martie.
Cu privire la fondul chestiunii, specialistul a estimat că singura ţară care ameninţă Groenlanda este SUA.
„China sau Rusia (…) nu au niciun interes să atace Groenlanda”, declară el, iar ele nu au „nicio activitate” pe insulă în prezent.
Începând din decembrie şi de la primele anunţuri ale lui Donald Trump despre intenţia sa de a dobândi uriaşa insulă arctică, clasa politică groenlandeză a subliniat că Groenlanda nu este de vânzare, dar că este „deschisă pentru afaceri”.
Într-un sondaj realizat la sfârşitul lui ianuarie, populaţia groenlandeză s-a declarat masiv împotriva ideii unei anexări americane.
Groenlanda – un teritoriu de patru ori cât Franţa – este râvnită din cauza unor presupuse bogăţii minerale, foarte larg neexploatate.
Editor : B.E.