luni, noiembrie 25

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, joi, că Biroul Politic Naţional al partidului l-a desemnat drept candidat pentru alegerile prezidenţiale, urmând ca această decizie să fie aprobată de Consiliul Naţional, transmite Agerpres.

„Biroul Politic Naţional în şedinţa de astăzi şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Eu voi fi cel care voi candida la Preşedinţia României. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru încredere şi am convingerea că doar împreună cu dumnealor, doar împreună cu toţi membrii PNL vom reuşi să intrăm în turul doi şi vom reuşi să câştigăm alegerile prezidenţiale”, a declarat Ciucă, după şedinţa desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit joi la Parlament, pe agenda şedinţei aflându-se convocarea Consiliului Naţional, în care va fi validată candidatura preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. De asemenea, ministrul Finanțelor este vizat de critici din interiorul partidului dar și din PSD, unii lideri dorind ca acesta să fie schimbat până începe campania, ca imaginea partidului să nu fie afectată. Marcel Boloș a fost în centrul mai multor scandaluri, după ce a aprobat măsuri nepopulare la minister. Sunt însă și lideri PNL care cred că este o greșeală ca ministrul Finanțelor să iși piardă funcția în acest moment.

Editor : A.C.

Acțiune.
Exit mobile version