miercuri, septembrie 25

Scandalul din Coaliție intră într-o nouă etapă. Liberalii acuză Guvernul că nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale și de coeziune alocate României pentru perioada 2021-2027. „Prim-ministrul Marcel Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene acum, când România ajunsese la o capacitate record de absorbție”, acuză europarlamentarul liberal Sigfried Mureșan.

Liberalii spun că e vorba despre voință politică și nu despre capacitatea de absorbție, deoarece România are capacitatea de a absorbi fondurile europene, ceea ce, potrivit PNL, s-a demonstrat în timpul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă.

Declarațiile vin după ce Economedia a publicat o opinie a Consiliului Fiscal privind rectificarea bugetară, potrivit căreia România nu a atras aproape nici un euro din fondurile de coeziune și structurale în valoare de peste 30 de miliarde de euro care i-au fost alocate.

O situație dificilă se înregistrează și în cazul PNRR, unde România a atras doar 2,1 de miliarde de euro din componenta granturi și 1,9 miliarde de euro împrumuturi, din totalul de aproape 27 miliarde euro alocate.

în cazul fondurilor de coeziune din bugetul 2021-2027, la jumătatea acestui exercițiu (august 2024), rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune (alocări de 31 mld. euro, din care guvernul estima 2,5 mld. euro rambursări din FSC în anul 2024) era practic zero, arată Consiliul Fiscal.

„ Guvernul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale și de coeziune care sunt alocate României din exercițiul financiar european 2021 – 2027. Deși ne aflăm la jumătatea exercițiului, singurii bani pe care i-a încasat țara noastră sunt reprezentați de prefinanțare: adică acele sume modice pe care România le primește automat în cont la începutul fiecărui an fără ca guvernul să trebuiască să facă ceva”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Atacul vine după scandalul din coaliție provocat de modificarea legislativă care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la Senat, dar pe listele PNL.

Supărarea liberalilor vine după ce PSD a decis să nu susțină legea care i-ar fi garantat candidatura președintelui Klaus Iohannis la Senat. Asta deși ar fi existat un acord în acest sens, potrivit liderului PNL. Marcel Ciolacu susține, în schimb, că totul ar fi o minciună.

Situația în coaliție este atât de gravă, încât Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nici nu și-ar mai vorbi în prezent, au spus surse politice pentru Digi24.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version