Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit luni în noua formulă decisă la sfârşitul săptămânii trecute de congresul partidului. Social-democrații au discutat, printre altele, și despre scandalul recalculării pensiilor.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a precizat că în şedinţă s-au discutat, în principal, chestiuni organizatorice legate de campaniile electorale care vor urma.
„Astăzi a avut loc întâlnirea Biroului Permanent Naţional în noua formulă. S-au discutat, în principal, chestiuni organizatorice legate de campaniile electorale care vor urma, s-a discutat despre principalul subiect de pe agendă, acela al pensiilor, s-a reiterat ideea că vor fi transmise informări clare către toţi pensionarii astfel încât să se ştie clar că nicio pensie nu va scădea. S-a discutat despre întâlnirile zonale pe care le vom avea în perioada următoare”, a declarat Lucian Romaşcanu la sediul central al PSD, după şedinţa BPN, potrivit Agerpres.
El a menţionat că decizia conducerii partidului a fost că în fiecare săptămână se va întruni în şedinţă Biroul Permanent Naţional.
Social-democrații și-au ales sâmbăta trecută noua conducere în cadrul unui congres al partidului, la care Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial candidatul PSD la alegerile prezidențiale din acest an.
Liderul Marcel Ciolacu nu a avut niciun contracandidat pentru vreuna dintre poziții.
Editor : B.P.