Situația din agricultura românească nu este una tocmai roză, pe fondul creșterii prețurilor la energie și carburanți, care au provocat scumpiri în lanț la îngrășăminte, substanțe fitosanitare, material semicer și alte tipuri de consumabile specifice sectorului. Tocmai de aceea, fermierii, cei care se ocupă cu munca pământului, trebuie să apeleze la orice formă de sprijin oferit de stat. Nu este momentul să piardă nicio oportunitate de finanțare și de susținere a producției.
Deputatul PSD de Dâmbovița, Marian Țachianu, îi atenționează pe fermieri că mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile de plată pentru motorina achiziționată și folosită în agricultură în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2022. Termenul final este 31 ianuarie 2023.
„Aceste cerereri pot fi transmise la Centrele APIA și prin mijloace electronice de către administratorul, reprezentantul legal sau persoana împuternicită, însotite de documentele justificative, certificate conform cu originalul”, a precizat Marian Țachianu.
Se va depune situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care se solicită acordarea ajutorul de stat, copie a facturilor sau a bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților. De asemenea, mai este nevoie de copie a documentelor de identitate și de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare, adeverință în original de la Registrul Agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
În același context al sprijinirii fermierilor români, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 26 ianuarie, s-a aflat un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de 500 de milioane de lei pentru achiziționarea de motorină la prețuri mici în vedere efectuării lucrărilor necesare în agricultură. Vorbim despre un act normativ de completare a HG nr. 1174/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Proiectul a fost lansat în dezbatere publică pe 6 ianuarie de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Se menționează în document că, pentru anul 2023, valoarea ajutorului de stat va fi de 1,529 lei/litru. Actul normativ prevede un plafon de 500.000.000 de lei, fonduri ce se vor asigura de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„Vorbim despre o măsură bună pentru agricultura românească care se află într-o perioadă deosebit de dificilă. Știm cu toții, fermierii fac cu greu față noianului de probleme generate de criza economică, de războiul din Ucraina, la care se adaugă, inevitabil, și capriciile naturii. Fermierii au nevoie ca de aer de motorină mai ieftină pentru efectuarea lucrărilor agricole”, a precizat Marian Țachianu.
Hotărârea de Guvern privind completarea HG nr. 1174/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.