duminică, noiembrie 24

O angajată a Spitalului Municipal Mangalia în vârstă de 39 de ani este cercetată penal pentru delapidare după ce a furat din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale cu scopul de a le comercializa, spun polițiștii, potrivit Agerpres.

Polițiștii au făcut luni, 21 octombrie, o percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează comiterea infracțiunii de delapidare, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de delapidare”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții IPJ Constanţa.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie în vârstă de 39 de ani, angajată în cadrul unei unităţi medicale, din judeţul Constanţa, şi-ar fi însuşit din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unităţii spitaliceşti.

„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop şi un telefon mobil”, a declarat sursa citată. 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Editor : Ș.A.

Acțiune.
Exit mobile version