vineri, decembrie 27

Raiffeisen Bank își consolidează angajamentul față de dezvoltarea comunităților locale, prin ediția Raiffeisen Comunități, 2024-2025, program organizat în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare și dedicat susținerii inițiativelor locale inovatoare. Prin acest demers, Raiffeisen Bank urmărește să sprijine proiecte sustenabile, cu un impact real și de durată asupra comunităților în care activează.

Raiffeisen Comunități își propune să creeze un mediu de aliniere între prioritățile de dezvoltare sustenabilă a orașelor și comunităților, strategiile & misiunea organizațiilor ce activează la nivel comunitar, și prioritățile de țară, așa cum sunt ele formulate în Obiectivele de dezvoltare sustenabilă. Astfel, proiectele înscrise de ONG-uri trebuie să adreseze cel puțin una din prioritățile: SDG 11 – Orașe și comunități sustenabile sau SDG 12 – Consum și producție responsabile.

Ce fel de finanțări sunt oferite

Noutatea programului de anul acesta vine ca o completare firească a programului anterior. Astfel, vor fi oferite două tipuri de finanțări:

  • Finanțări noi pentru organizații care accesează pentru prima oară acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate Raiffeisen Comunități, în cuantum de maximum 50.000 de euro/proiect (cu un buget total al componentei 1 de 600.000 euro și o perioadă de implementare până la 12 luni)
  • Finanțări de continuitate pentru organizații care au implementat proiect în ediția 2023-2024 a acceleratorului de ONG-uri în sustenabilitate Raiffeisen Comunități, în cuantum de maximum 80.000 euro/proiect (cu un buget total al componentei 2 de 400.000 euro și o perioadă de implementare până la 24 de luni).

Mecanism și calendar

Organizațiile pot aplica până la data de 23 ianuarie 2025 (pentru finanțări noi), conform calendarului actualizat al programului. Câștigătorii vor fi anunțați în mai 2025.
Detaliile complete sunt disponibile pe www.raiffeisencomunitati.org

În cei 13 ani de desfășurare a programului Raiffeisen Comunități, program dedicat ONG-urilor, Raiffeisen Bank a finanțat peste 181 de proiecte comunitare, iar valoarea investiției în această perioadă a depășit 2,2 milioane euro.

Acțiune.
Exit mobile version