Peste 130 de studenți internaționali au intentat o acțiune în instanță împotriva autorităților americane, după ce vizele lor de studiu au fost revocate în mod brusc, relatează Agerpres. Reclamanții susțin că statutul lor a fost anulat „abrupt și ilegal”, deși vizele lor erau „în totală conformitate”.
Printre reclamanți se află tineri din India, China și Columbia, care acuză că decizia le pune în pericol studiile, locurile de muncă și chiar șederea în SUA.
Acțiunea a fost depusă la un tribunal federal din statul Georgia și îi vizează pe ministrul justiției, Pam Bondi, pe ministrul securității interne, Kristi Noem, precum și pe directorul serviciului de imigrație ICE, Todd Lyons.
Inițial, plângerea a fost depusă pe 11 aprilie în numele a 17 studenți, însă până marți seară numărul reclamanților a crescut la 133.
În documentele depuse în instanță se arată că autoritățile de imigrație au anulat „abrupt și ilegal” statutul legal al acestor studenți prin intermediul sistemului electronic Sevis (Student and Exchange Visitor Information System), deși vizele lor erau „în totală conformitate” cu cerințele.
Potrivit plângerii, unii dintre studenți au fost identificați în mod eronat ca având cazier judiciar, ceea ce ar fi contribuit la revocarea vizelor. Studenții susțin că această decizie i-a împiedicat să își continue studiile și să își păstreze locurile de muncă, punându-i totodată în pericol de arestare, detenție sau expulzare.
Reclamanții sunt protejați de anonimat în documentele judiciare, „de teama represaliilor”.
Situația vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, sute de studenți străini și-au văzut vizele revocate în SUA. Mai mulți dintre aceștia au fost arestați sau amenințați cu expulzarea după participarea la proteste pro-palestiniene, chiar dacă aveau documente legale de ședere.
Administrația președintelui Donald Trump, aflat în al doilea mandat, a intensificat recent criticile la adresa unor universități prestigioase, precum Columbia sau Harvard, acuzându-le că tolerează discursul antisemit și promovează o agendă de stânga în campusuri.
Editor : Ș.A.