Saturday, October 1, 2022
Home România Podul de la Brăila nu va fi gata la timp: Italienii cer un răgaz de 3 ani

Podul de la Brăila nu va fi gata la timp: Italienii cer un răgaz de 3 ani

by admin

Podul suspendat de la Brăila nu poate fi gata la timp, adică la finalul acestui an, pentru că unul dintre constructori au cerut autorităților un răgaz de nu mai puțin de 3 ani.

Podul de la Brăila Foto Shutterstock

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat că antreprenorul a cerut o amânare cu nu mai puțin de 3 ani pentru finalizarea lucrărilor.

Solicită extensii de timp până în anul 2025. Noi nu ne-am asumat sau, mai bine zis, nu am acceptat aceste notificări, dar, având în vedere și ritmul din șantier și modul de abordare al acestui proiect, este evident că acest constructor va avea întârzieri”, a afirmat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor pentru ȘtirileProTv.

În paralel cu lucrurile la pod, Asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure System lucrează din zor și la drumurile de acces fără de care nu se va putea deschide circulația, chiar dacă ar fi gata Podul propriu-zis la finalul anului.

Drumurile de acces, inclusiv un pasaj peste calea ferată, sunt în prezent în lucru, cu un grafic strâns și cu șanse moderate de a fi deschise în luna decembrie, chiar și parțial – până în DJ221B/Calea Galați pe malul brăilean și până în DN22 lângă Smârdan pe malul tulcean, potrivit monitorizării Hotnews.

Deși se știa demult de această problemă și de decalajul creat, abia din primăvara lui 2021 au fost emise autorizațiile de construcție și pentru drumurile de legătură, când lucrările la Pod erau deja de ceva timp demarate.

Reprezentanții constructorului italian au dat în numeroase rânduri asigurări oficialităților române care au vizitat șantierul că, în decembrie 2022, podul va fi gata împreună cu drumurile de legătură, însă lucrurile stau cu totul altfel.

CNAIR a fost pe șantier, pentru evaluarea lucrărilor

În urmă cu câteva zile, Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a trimis specialiştii la Podul de la Brăila pentru a evalua dacă există posibilitatea ca acesta să fie deschis circulaţiei în acest an.

Întrebat despre discuţiile dintre antreprenor şi CNAIR, el a declarat că a fost avansat un grafic, dar acesta nu a fost asumat.

,,Cei de la WeBuild, ca şi toţi ceilalţi antreprenori ai noştri, vin frecvent la sediul companiei unde avem discuţii pe fiecare proiect în parte. În ceea ce priveşte graficul pe care dânşii l-au depus la companie, un grafic neasumat de către inginer şi de noi, au un termen de finalizare undeva în 2025″, a spus Cristian Pistol.

De asemenea, el fost întrebat de jurnalişti câţi kilometri estimează ca se vor deschide pentru circulaţie în 2023 şi dacă se va putea depăşi borna de 100 de km. Directorul general al CNAIR a răspuns că nu avansează cifre dar că perspectiva este una optimistă şi că ţinta de 100 de km ar putea fi atinsă.

Podul peste Dunăre de la Brăila

Lungime: Pod + Drum Brăila – Jijila (19 Km) , Drum legătură DN22 Smârdan Măcin (4,3 km)

Valoare: 1,99 mld lei (fără TVA)

Constructor: Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia)

Contract semnat: 15.01.2018

Lucrări începute: decembrie 2018

Termen finalizare: 2022 (pentru pod), 2023 (pentru drumuri)

Stadiu fizic – întreg proiectul (septembrie 2022): 76,37%

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro