vineri, septembrie 20

Norvegia a anunțat că mașinile electrice care circulă pe șoselele sale le-au depășit numeric pe cele pe benzină, ceea ce reprezintă pentru țara nordică un pas semnificativ pentru eliminarea completă a mașinilor pe combustibili fosili, până în 2025, așa cum își propune, relatează The Guardian. 

Conform Federaţiei Norvegiene a Drumurilor (OFV), din cele 2,8 milioane de maşini private înregistrate, 754.303 sunt electrice, comparativ cu 753.905 pe benzină.

„Este un moment istoric. Un reper pe care puțini l-au anticipat în urmă cu 10 ani”, a spus directorul Federației Rutiere Norvegiene (OFV), Øyvind Solberg Thorsen.  

În prezent, numărul mașinilor diesel rămâne cel mai ridicat – peste un milion -, dar și acesta începe să scadă.  

Anunțul vine și după ce, în luna august, a fost înregistrat un record de peste 94% de mașini complet electrice nou-înmatriculate, modelul preferat de locuitorii nordici fiind Tesla Model Y.

Norvegia, o țară care se numără printre cei mai mari producători de petrol și gaze naturale, și-a propus ca, până în 2025, să aibă doar vehicule cu zero emisii. Ținta setată de țara nordică este cu zece ani mai rapidă decât cea stabilită de UE. 

De astfel, la nivel european, vânzările de mașini electrice au început să scadă la sfârșitul anului 2023 și acum reprezintă doar 12,5%, a mai informat sursa citată.

Editor : Andreea Stanciu

Acțiune.
Exit mobile version