sâmbătă, octombrie 12

Preşedintele rus Vladimir Putin nu este dispus să discute cu cancelarul german Olaf Scholz pe tema medierii unei păci în Ucraina, a declarat vineri ministrul german de externe, Annalena Baerbock. Ea a dat de înțeles că au existat încercări de a stabili o convorbire telefonică între cei doi lideri, care s-au lovit însă de refuzul lui Putin.

„Ucraina este pregătită pentru o pace justă”, a declarat Annalena Baerbock la Berlin, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat să discute vineri cu cancelarul Olaf Scholz.

Vorbind alături de ministrul de externe al Slovaciei, Baerbock l-a criticat pe Putin pentru respingerea disponibilităţii pentru discuţii de pace.

„El refuză să accepte pacea şi în fiecare zi trimite un alt semnal în favoarea războiului şi a distrugerii. În aceste zile, el nu mai este dispus nici măcar să vorbească la telefon cu cancelarul german”, a dezvăluit ea, potrivit News.ro, care preia Reuters.

Un oficial german reiterase de curând disponibilitatea lui Scholz pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu condiţia ca acestea să ofere o perspectivă de progres pe calea unei păci juste şi durabile, dar avertizase Rusia să nu interpreteze acest lucru drept slăbiciune.

Editor : B.P.

Acțiune.
Exit mobile version