sâmbătă, decembrie 21

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost restituit, de către managerul instituţiei, Comisiei de cercetare disciplinară, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

„Având în vedere faptul că raportul Comisiei de cercetare disciplinară numită prin dispoziţia managerului nu conţine elemente de cercetare a conduitei medicilor implicaţi în acordarea asistenţei medicale pacientului minor, limitându-se doar la analizarea conduitei unui singur medic din cadrul Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi având în vedere faptul că raportul nu identifică eventuale sancţiuni disciplinare incidente prin raportare la faptele cercetate potrivit Procedurii operaţionale privind cercetarea disciplinară prealabilă, managerul a decis restituirea raportului comisiei de cercetare disciplinară”, a precizat Mihaela Ţicleanu, citată de Agerpres.

Reprezentanţii unităţii medicale au anunţat, miercuri, finalizarea, de către Comisia de cercetare disciplinară, a anchetei în cazul pacientului minor decedat în UPU a SJU Târgu Jiu, constatându-se că medicul de gardă specialist în medicină de urgenţă a încălcat mai multe prevederi din Ordinul nr. 1706/2007, precum şi pe cele prevăzute în fişa postului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

Potrivit unei informări de presă a SJU Târgu Jiu, comisia de cercetare disciplinară a constatat că medicul specialist medicină de urgenţă, angajat al UPU-SMURD din cadrul unităţii medicale, nu a consemnat în fişa UPU a minorului temperatura pacientului, data şi ora solicitării consultului de chirurgie, neconsemnând solicitările de consult nici în specialităţile neurologie, cardiologie, neinformând telefonic medicii de gardă din cele două specialităţi, aflaţi într-o altă locaţie la aproximativ doi kilometri de UPU, asupra stării pacientului şi solicitarea de efectuare a acestora.

Medicii din cele două specialităţi au declarat că membrii echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj i-au informat că trebuie să efectueze consulturile.

Conform sursei citate, doctoriţa respectivă a încălcat prevederile potrivit cărora ‘Medicul responsabil de tură şi asistentul responsabil de tură sunt obligaţi să consemneze în raport toate problemele din timpul gărzii care afectează mersul normal al activităţii, indiferent de natura acestora. Medicul-şef al UPU sau CPU va fi informat telefonic dacă problemele apărute sunt sau au fost de natură să pună în pericol viaţa unui pacient sau să afecteze grav funcţionalitatea UPU sau CPU’; atribuţiile şi sarcinile specifice din fişa postului – ‘completează împreună cu restul medicilor de gardă, fişele pacienţilor aflaţi în UPU-SMURD şi completează toate formularele necesare, în scris sau pe calculator’, atribuţie efectuată în mod defectuos”.

De asemenea, a încălcat atribuţiile prevăzute la punctul 3 din fişa postului – „răspunde de informarea corectă şi promptă a medicului responsabil de gardă, a medicului şef sau a locţiitorului acestuia asupra tuturor problemelor ivite în timpul gărzii şi care au influenţă asupra derulării normale a activităţii, inclusiv cele legate de personal, indiferent dacă au fost rezolvate sau nu”.

Medicul responsabil de tură în acea gardă era medicul şef UPU-SMURD, care în declaraţia prezentată comisiei de cercetare disciplinară a afirmat că nu a fost solicitat de respectiva doctoriţă nici din punct de vedere medical şi nici administrativ în gestionarea cazului.

„Având în vedere cele menţionate anterior, considerăm că doamna dr. C.P.L.V. a încălcat prevederile specificate din Ordinul nr. 1706/2007, menţionate anterior, precum şi cele prevăzute în fişa postului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare. În urma audierii persoanelor implicate în acordarea asistenţei medicale a pacientului, din declaraţiile acestora nu au putut fi decelate încălcări ale atribuţiilor din fişa postului şi ale legislaţiei în vigoare. Comisia de cercetare disciplinară nu are calitatea de a se pronunţa cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită şi comunicată de SML Gorj, şi nici asupra pronunţării cu privire la malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul DSP Gorj şi Colegiul Medicilor Gorj. De precizat că, în medicină, afecţiunile acute, tablourile clinice acute la prezentarea pacientului, nu permit întotdeauna recunoaşterea imediată a extensiei finale, a evoluţiei bolii, în contextul unei prime prezentări de urgenţă”, se menţionează în informare.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul unui băiat de 16 ani la SJU Târgu Jiu, au anunţat, pe 12 noiembrie, reprezentanţii IPJ Gorj.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul SJU Târgu Jiu cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale.

Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.

Un medic chirurg şi un medic de la UPU din cadrul SJU Târgu Jiu au fost amendaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu câte 3.000 de lei, în urma decesului băiatului.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version