sâmbătă, octombrie 12

Europarlamentarul Rareș Bogdan i-a luat apărarea președintelui Klaus Iohannis,  după ce în presă au apărut informații că reședințele sale din București și Neptun au amenajate mini-terenuri de golf. Liberalul susține că terenul pe care acesta îl deține este „mult mai mare decât tăpșanul lui de acolo” și că de fapt „au tăiat iarba mai scurt și au făcut trei găuri”.

„Eu joc golf pe terenuri de golf, nu pe tăpşan şi nu în jurul unui lac. Curtea mea de acasă cred că e mai mare decât tăpşanul lui de acolo. Eu nu joc golf acasă. Terenul de golf are între 50 şi 70 de hectare. Am jucat golf în toată lumea: din Noua Zeeleandă, cu Tatulici, spre exemplu, până în SUA, Hawaii, Germania, Franţa, Austria, Egipt, Tunisia”, a declarat Rareș Bogdan la Prima News, potrivit News.ro.

Întrebat dacă a avut ocazia să joace golf pe terenul din Neptun, Rareș Bogdan a explicat că acel teren nu este unul pentru golf.

„Ăla e domeniu? E o casă prezidenţială, de prin anii 60, cu un lac şi iarba în jur. Au tăiat iarba mai scurt şi au făcut trei găuri”, a explicat acesta.

Liberalul pune dezvăluirile recente pe seama faptului că Klaus Iohannis se apropie de finalul mandatului de președinte.

„Când pierzi puterea, că eşti preşedinte, că eşti premier – am văzut-o la Traian Băsescu, la Emil Constantinescu – te trezeşti cu dronele care-ţi filează curtea, pe care nu putea să o filmeze nimeni vreodată. Te trezeşti cu feţele de masă, te trezeşti cu televiziunile în hotelul unde stai de 10 ani şi probabil e negociat de statul român”, susține Rareș Bogdan la Prima News.

Potrivit dezvăluirilor făcute de G4Media, președintele Iohannis ar dispune de un mini-teren de golf cu trei găuri şi la reşedinţa oficială de la Vila Lac 3 din cartierul Primăverii, nu doar la reşedinţa de vară de la Neptun, după cum rezultă din imaginile surprinse din satelit şi confirmate de surse oficiale. 

Despre acest subiect a fost întrebat și Nicolae Ciucă, care a negat existența unui astfel de teren la Vila Lac: „Nu cred că există teren de golf la Vila Lac, eu nu am văzut să existe teren de golf acolo, dacă vă referiţi la cea din Bucureşti”.

Editor : Andreea Rubica

Acțiune.
Exit mobile version