duminică, octombrie 6

Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, a emis un comunicat de presă plin de invective și scris în întregime cu litere mari, după ce Curtea Constituțională i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale. Ea susține că a îndeplinit toate condițiile pentru a candida și cheamă la proteste.

În comunicatul cu semnătura de europarlamentar, dar în care spune, printre altele, „Jos UE”, Șoșoacă susține că judecătorii constituționali i-au respins pe nedrept candidatura și cere desființarea CCR.

„Absolut toate condițiile au fost îndeplinite. Curtea Constituțională nu poate lua în considerare articole de pres sau opinii jurnalistice sau politice. Nu poate lua în considerare decât eventualele decizii definitive ale instanțelor de judecată, dacă există. În rest, trebuie să verifice din punct de vedere constituțional îndeplinirea condițiilor: cetățenie română, domiciliul în România, decizii de interdicție a candidaturii și condamnări, ceea ce nu este cazul. Vă amintesc că neconstituționalitatea CCR a menționat opinii jurnalistice și politice ca motiv de respingere, ceea ce încalcă Constituția Românei și CEDO”, susține Șoșoacă.

În comunicatul plin de „Jos” și „Afară cu”, Șoșoacă îndeamnă la un protest în fața CCR.

Declarația ei vine după ce judecătorii Curții Constituționale i-au respins, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia este definitivă și va fi comunicată Biroului Central Electoral. Potrivit surselor Digi24, printre motivele pentru care magistrații CCR au respins candidatura Dianei Șoșoacă se numără și declarațiile făcute de aceasta. Mai exact, afirmațiile ei arată lipsă de atașament față de Constituție.

Fostul judecător CCR Tudorel Toader a explicat la Digi24 că are dreptul să candideze orice român care îndeplinește condițiile legii. El a arătat însă că atât în legislația pentru alegerea președintelui României, cât și în Constituție, există articole care stabilesc cine poate candida.

„Mai este un articol 40, alineatul 2, din Constituție, care de data aceasta se referă la partide și organizații, care la rândul lor, prin scopurile lor, prin acțiunile lor – dacă militează împotriva principiilor statului de drept, a suveranității, a integrității sau a independenței României, sunt neconstituționale. Dar nu un partid, nu o organizație militează sau poate să militeze împotriva acestor valori, ci prin oamenii lor”, a explicat fostul judecător CCR.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version