miercuri, octombrie 23

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat că a încheiat de numărat voturile pentru alegerile prezidențiale din 2024, precum și pe cele pentru referendumul cu privire la aderarea țării la UE. Datele arată că Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, se vor confrunta în turul II. Rezultatele preliminarii pentru referendum, după numărărea voturilor din toate cele 2.219 secții de votare, arată că tabăra DA, pro-UE, are un avans de 13.596 de voturi în fața taberei NU.

Numărătoarea voturilor s-a încheiat

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 18:30

Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de votare constituite pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.

Datele centralizate de CEC arată că, în primul tur al prezidenţialelor, au votat 1.546.077 alegători, iar dintre aceştia, cei mai mulţi, 656.354, adică 42,45%, au optat pentru actuala lideră de la Chişinău, Maia Sandu.

Pe locul al doilea s-a situat fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care candidează din partea Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) şi care a acumulat 401.726 voturi, reprezentând 25,98% din totalul alegătorilor.

Citește și Casa Albă: Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens

Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo se vor cofrunta în turul al doilea al prezidenţialelor, care va avea loc pe 3 noiembrie.

Candidatul formaţiunii politice Partidul Nostru, Renato Usatîi, s-a situat pe locul al treilea, cu 13,79% (213.168 voturi), fiind urmat de independenta Irina Vlah, care a obţinut 5,38% (83.226 voturi), şi de independenta Victoria Furtună, cu 4.45% (68.779 voturi).

Ceilalţi candidaţi au avut următoarele rezultate: Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei) – 3,19% (49.317 voturi), Ion Chicu (Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei) – 2,06% (31.785 voturi), Octavian Ţîcu (Blocul „Împreună”) – 0.93% (14.315 voturi), Andrei Năstase (candidat independent) – 0.64% (9.952 voturi), Natalia Morari (candidat independent) – 0.61% (9.448 voturi) şi Tudor Ulianovschi (candidat independent) – 0.52% (8.008).

Citește și MAE vorbește despre „ingerințe masive” ale Rusiei în alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova

Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.219 secții de votare (100%), și un total de 1.488.874 de voturi valide:

Voturi DA: 50,39% (750.238 de voturi)

Voturi NU: 49,61% (738.636 de voturi)

 

Citește și Votul din Moldova a avut loc în condițiile unei „intimidări fără precedent” din partea Rusiei, avertizează UE

Rezultate parțiale ora 18:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 18:10 Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.217 secții de votare (99,91%) din 2.219 secții, și un total de 1.488.000 de voturi valide:

Voturi DA: 50,43% (750.416 de voturi)

Voturi NU: 49,57% (737.548 de voturi)

Rezultate parțiale ora 17:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 17:10 Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.215 secții de votare (99,82%) din 2.219 secții, și un total de 1.487.484 de voturi:

Voturi DA: 50,42% (749.950 de voturi)

Voturi NU: 49,58% (737.534 de voturi)

Rezultate parțiale ora 15:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 15:05 Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.211 secții de votare (99,64%):

Voturi DA: 50,46% (749.141 de voturi)

Voturi NU: 49,54% (735.528 de voturi)

Total voturi valide: 1.484.699

Rezultate parțiale ora 13:30

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 13:28 Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.206 secții de votare (99,41%):

Voturi DA: 50,39% (746.032 de voturi)

Voturi NU: 49,61% (734.571 de voturi)

Total voturi valide: 1.480.603

Diferența crește în favoarea DA

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 12:45 Diferența între taberele pro și contra aderării la UE continuă să crească în ritm lent.

Procese-verbale procesate de la 2.205 secții, din 2.219, potrivit Agora.md.

Voturi DA: 50,38%

Voturi NU: 49,62% 

Rezultate parțiale CEC

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 10:13 Președinta Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, Angelica Caraman, a prezentat luni dimineață rezultate parțiale ale votului la referendum.

Procese-verbale procesate: 98,6%

Voturi DA: 50,18%

Voturi NU: 49,82% 

În privința votului la alegerile prezidențiale, cel mai mare scor îl are Maia Sandu, cu 42,07% fin voturi, urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 26,27% . Astfel, va fi organizat turul II al alegerilor prezidențiale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Care este cea mai pro-rusă regiune din Republica Moldova, unde 95% din oameni au votat împotriva referendumului de aderare

Rezultate referendum ora 10:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 10:00 Răspunsul DA la referendum își mărește puțin avansul, după prelucrarea a 98,51% din secțiile de votare (2.184 de secţii din 2.219).

Voturi DA: 50,12% (734.410 voturi)

Voturi NU: 49,88% (730.891 de voturi)

Rezultate referendum ora 09:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 09:00 Răspunsul DA la referendum înregistrează un avans lent, după prelucrarea a 98,42 la sută din voturi (2.184 de secţii de vot din 2.219). Practic, diferenţa o face în acest moment 2.285 de voturi.

Voturi DA: 50,08% (732.967 de voturi)

Voturi NU: 49,92% (730.682 de voturi)

La alegerile de duminică s-au prezentat la urne 1.561.726 alegători, respectiv 51.65% din totalul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale.

Rezultate referendum ora 08:00

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 08:00 Rezultatul referendumului rămâne practic la egalitate, după centralizarea voturilor din 2.179 de secții (98,20%).

Voturi DA: 49,94% (728.123 de voturi).

Voturi NU: 50,06% (729.806 de voturi).

Total voturi valide: 1.457.929

Maia Sandu și Stoianoglo, spre turul doi

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 07:25 La alegerile prezidențiale, Maia Sandu conduce cu 41,84% (630.712 voturi) și se va confrunta în turul doi cu Alexandr Stoianoglo, care are 26,35% (397.193 de voturi).

Au fost numărate 97,84% din procesele verbale, adică 2.171 de secții, din totalul de 2.219, potrivit datelor coomunicate de Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova.

Egalitate la referendum

ACTUALIZARE Luni, 21 oct, ora 06:50 Rezultatul referendumului este aproape la egalitate: 49,95% (723.967 de voturi) au votat DA (pentru aderarea la UE), iar 50,05% (725.538 de voturi) au votat NU.

Au fost numărate 97,84% din procesele verbale, adică 2.171 de secții, din totalul de 2.219, potrivit datelor coomunicate de Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova.

Maia Sandu acuză „o fraudă fără precedent”

ACTUALIZARE ORA 1.39: Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autorităţile Republicii Moldova au informaţii şi probe privind „un atac fără precedent” asupra democraţiei din Republica Moldova și a îndemnat oamenii să aştepte rezultatele finale ale votului. 

„Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra democrației. Grupări criminale, împreună cu forțe străine, ostile, au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace, pentru a duce țara noastră într-o zonă de instabilitate”, a afirmat Maia Sandu, în prima sa reacție despre rezultatele alegerilor din Moldova.

Votul „NU” începe să scadă ușor

ACTUALIZARE ora 1.08: Votul NU la referendum a început să scadă ușor, pe măsură ce tot mai multe procese verbale sunt procesate. Diferența dintre cele două tabere este de aproximativ 100.000 de voturi, însă mai sunt de numărat aproximativ 200.000 de voturi din diaspora, ceea ce înseamnă că scorul va fi unul strâns.

În prezent, după procesarea a 90% din procesele verbale, tabăra NU are 53,6%, în timp ce tabăra DA are 46,3%.

„Rezultatele, un șoc pentru echipa Sandu”

ACTUALIZARE ora 00.54: Primele rezultate parțiale din Republica Moldova, bazate doar pe o fracțiune din voturi, au arătat că 56% dintre moldoveni au votat „nu” la referendumul privind aderarea UE și au plasat-o pe actuala președintă Maia Sandu cu doar câteva puncte procentuale în fața rivalului său, la alegerile prezidențiale, scrie Reuters.

„Rezultatele afișate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale se modifică în timp real, însă ar putea reprezenta un eșec politic major pentru guvernul pro-occidental al lui Sandu, în cazul în care acestea se mențin”, comentează agenția.

Citește mai multe: Reuters, despre rezultatele alegerilor din Moldova: „Un șoc pentru echipa lui Sandu”

Au fost numărate peste 80% din voturi la referendum

ACTUALIZARE 0ra 00.10: Nu sunt schimbări majore privind rezultatele referendumului. După numărarea a peste 80% din voturi, 54,8% dintre moldoveni au votat NU, în timp ce 45,2% au votat DA. 

Se conturează mai clar un tur II: Maia Sandu vs. Alexandr Stoianoglo

ACTUALIZARE ora 23.38: După procesarea peste 70% din procesele verbale la referendumul pentru aderarea la UE, cifrele arată că 55,3% dintre alegători au votat „NU”, iar 44,6% – „DA”. 

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, după centralizarea a 68% din procesele verbale, Maia Sandu rămâne pe primul loc, fiind urmată de candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. Cei doi se vor confrunta cel mai probabil în turul II, peste două săptămâni.

Rezultatul obținut de candidatul susținut de socialiștii proruși, Alexandr Stoianoglo, este unul surprinzător, în contextul în care acesta era cotat cu 9 la sută din voturi, în ultimul sondaj de opinie, realizat cu trei zile înainte de alegeri.

 

ACTUALIZARE ora 22.57: După procesarea a 46% din procesele verbale, rezultatele de pe pagina Comisiei Electorale Centrale arată că 44% dintre alegători au votat „DA” și 56% – „NU”.

Primele rezultate oficiale din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a început să publice rezultatele parțiale ale scrutinului prezidențial. Astfel, după centralizarea a 22% din totalul proceselor verbale, Maia Sandu se află pe primul loc, cu peste 33% din voturi. 

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale Republica Moldova, după numărarea a 22% din voturi:

Dacă aceste rezultate se păstrează, peste două săptămâni va fi organizat turul II al alegerilor prezidențiale.

În ceea ce privește referendumul privind aderarea la UE, rezultatele după numărarea a 43% din voturi sunt următoarele:

Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor, Maia Sandu a lansat un îndemn pentru oameni să iasă la vot, într-un live pe pagina sa de Facebook. „Vreau să mă adresez și celor care nu au ajuns încă la secțiile de vot. Nu stați deoparte. Veniți alături de toată țara, veniți alături de toată comunitatea noastră mare și frumoasă. Ieșiți la vot! Votați pentru voi, votați pentru familiile voastre, votați pentru țara noastră”, a transmis Maia Sandu.

Conform datelor CEC, până la ora 21:00, votaseră peste 1,55 milioane de cetățeni, reprezentând peste 51,5% din totalul populației cu drept de vot din Republica Moldova. De asemenea, peste de 124 de mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și-au exercitat dreptul la vot, arată datele publicate de CEC, ceea ce reprezintă peste 8% din numărul total a cetățenilor care au votat.

În același timp, aceste cifre înseamnă că peste 46% din tinerii cu vârste între 18-25 de ani au mers duminică la vot.

Prezența la vot la referendumul pro-UE: aproape 50%

Pragul pentru referendumul pro-UE din Republica Moldova a fost atins la alegerile de dumincă.. La ora 21, prezența a fost de 49,81%. De altfel, încă de la ora 19, votaseră deja 42,44% din numărul total al alegătorilor. Pragul pentru validarea referendumului constituțional este de o treime (33,3%) din numărul total al alegătorilor din Republica Moldova.

Odată cu trecerea referendumului, preambulul Constituției va fi completat cu două alineate noi în care va fi scris că identitatea poporului Republicii Moldova este europeană, iar integrarea în Uniunea Europeană este obiectivul strategic al țării. Totodată, Constituția va fi completată și cu un nou titlu, numit integrarea în Uniunea Europeană.

Cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urne duminică pentru două voturi importante: primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, 11 candidați fiind înscriși în cursa pentru președinția Moldovei, și referendumul de schimbare a constituției, în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version