Au apărut primele rezultate ale exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde pentru alegerile la Primăria Capitalei 2025, cu date culese până la ora 19:30. Rezultatele sondajelor efectuate la ieșirea de la urne îl arată pe primul loc pe Ciprian Ciucu, urmat de Daniel Băluță. Pe locul trei se află Anca Alexandrescu.
Exit-poll realizat de CURS-Avangarde
Ciprian Ciucu – 32,7%
Daniel Băluță – 26,3%
Anca Alexandrescu – 20,2%
Cătălin Drulă – 12,8%
Ana-Maria Ciceală – 6%
George Burcea – 1%
E de precizat că exit-poll-ul este un sondaj electoral realizat imediat ce alegătorii ies din cabinele de vot.
Rezultatele exit-poll-ului depind de sinceritatea cu care cetățenii au răspuns la întrebări privind votul pe care l-au acordat.
Operatorii de sondaj au avut acces, în baza acestei acreditări, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.
CURS e deținută de fostul jurnalist Iosif Buble, iar Avangarde aparține sociologului Marius Pieleanu.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va publica rezultate oficiale la alegerile pentru Primăria Capitalei în cursul acestei seri.
Cine au fost candidații la Primăria Capitalei
În cursa pentru Primăria Generală a Capitalei s-au înscris în total 17 candidați: zece din partea partidelor politice și șapte independenți.
- Cătălin Drulă – Uniunea Salvați România (USR)
- Daniel Băluță – Partidul Social Democrat (PSD)
- Poziția 3 – George-Valentin Burcea – Partidul Oamenilor Tineri (POT)
- Poziția 4 – Ciprian Ciucu – Partidul Național Liberal (PNL)
- Ana-Maria Ciceală – Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS)
- Liviu-Gheorghe Florea – Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache
- Gheorghe Macovei – Partidul România Mare
- Oana Crețu – Partidul Social Democrat Unit
- Mihai-Ioan Lasca – Patrioții Poporului Român
- Rareș Lazăr – Partidul România în Acțiune
- Anca-Nicoleta Alexandrescu – alianța electorală „Dreptate pentru București”
- Dănuț-Angelo Trifu – candidat independent;
- Eugen-Orlando Teodorovici – candidat independent -retras
- Gheorghe Nețoiu – candidat independent
- Vlad-Dan Gheorghe – candidat independent – retras
- Angela Negrotă – candidat independent
- Constantin-Titian Filip – candidat independent.
Citește și: Ce greșeli pot duce la anularea votului. Cum arată un buletin completat corect
Editor : redactia.digi24


