joi, septembrie 19

Guvernul României a semnat luni, 16 septembrie, la ambasada SUA de la București, un parteneriat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin care țara noastră va primi suma de 10 milioane de dolari pentru a lupta împotriva traficului de copii, informează Mediafax. 

România este prima țară care beneficiază de sprijinul financiar american. Parteneriatul dintre cele două țări va fi valabil pe cinci ani și are scopul de a preveni și combate traficul de copii, de a asista și proteja victimele, dar se concentrează și pe urmărirea penală și cooperarea dintre autorități și societate. 

Totodată, prin acest parteneriat, urmează să fie înființate trei centre: 

  1. Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor, care se va afla sub conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA);
  2. Centru Naţional de Combatere a Abuzurilor şi Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, care va funcţiona în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR);
  3. Centrul de Excelenţă pentru Securitatea Digitală a Copiilor, tot la nivelul IGPR. 

Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor are două scopuri principale: 

  • Eliminarea materialelor cu conținut dăunător din mediul online. Va monitoriza și elimina materiale periculoase sau nepotrivite pentru copii care circulă pe internet, cum ar fi imagini violente sau pornografie.
  • Identificarea nevoilor de formare pentru profesioniști din domeniul protecției copilului. Centrul va evalua ce cunoștințe și abilități le lipsesc profesioniștilor care lucrează cu copii, pentru a le oferi formări adecvate.

Banii vor fi alocați organizațiilor non-profit şi instituţiilor publice internaţionale care colaborează cu autorităţile române în problematica traficului de minori, a mai precizat Mediafax.

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că semnarea parteneriatului reprezintă un prim pas în eforturile comune de a elimina traficul de copii și de a proteja victimele.

Care este situația din România 

În cadrul evenimentului, ministrul Predoiu a afirmat că abuzul împotriva copiilor a crescut în ultimii ani. 

„Din păcate, România nu a fost ferită de acest fenomen. Ministerul Afacerilor Interne este în cea mai înaltă măsură preocupat de protecţia copilului, de aceea am creat în cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, o unitate specială care se ocupă de protecţia şi siguranţa copiilor. De aceea, în cadrul programului Foaia de Parcurs Antidrog am prevăzut măsuri speciale finanţate şi asigurate cu posturi dedicate măsurilor de protecţie a copiilor, nu numai sub aspectul traficului de droguri, dar şi sub aspectul traficului de persoane”, a spus Predoiu, citat de News.ro.

Zilnic, un copil român devine victima traficului de persoane, potrivit unei cercetări, realizate între lunile decembrie 2023 – iunie 2024 de organizaţia Justice and Care Romania, care acționează la nivel global.

Editor : Andreea Stanciu

Acțiune.
Exit mobile version