duminică, decembrie 29

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a transmis sâmbătă că a mai dejucat un complot al serviciilor de informații din Ucraina ce viza uciderea unui ofițer de rang înalt și a unui blogger militar, propagandist al Kremlinului, relatează presa rusă. Autoritățile de la Moscova susțin că bomba ar fi fost deghizată într-o boxă portabilă.

FSB a reținut un cetățean rus care ar fi intrat în contact cu un ofițer de informații din Ucraina prin intermediul aplicației Telegram, arată Interfax.

Țintele complotului ar fi fost „un militar de rang înalt din Ministerul rus al Apărării” și „un blogger militar care acoperă evenimentele Operațiunii Militare Speciale (n.r. expresia oficială folosită de Kremlin pentru a descrie invazia declanșată în 2022 asupra Ucrainei)”, potrivit comunicatului trasmis de FSB.

Autoritățile ruse mai susțin că au găsit într-o ascunzătoare din apropierea Moscovei o bombă artizanală deghizată într-o boxă portabilă. 

Potrivit FSB, cetățeanul rus reținut ar fi fost văzut în zona în care locuiau cele două ținte ale complotului. 

În urmă cu două zile, FSB a transmis că a reținut alți patru cetățeni ruși. Aceștia au fost acuzați la rândul lor că erau în contact cu serviciile secrete ucrainene și ar fi plănuit să ucidă ofițeri de rang înalt din Armata Federației Ruse. 

Reamintim că, pe 17 decembrie, serviciul de informații al Ucrainei l-a ucis pe șeful trupelor ruse de protecție nucleară, biologică și chimică, generalul Igor Kirilov, în fața blocului său din Moscova, prin detonarea unei bombe.

Editor : M.G.

Acțiune.
Exit mobile version