miercuri, septembrie 25

Deputaţii ruşi încep marţi examinarea unui proiect de lege care interzice promovarea stilului de viaţă fără copii, pe fondul crizei demografice, amplificată de conflictul din Ucraina, relatează AFP.

Apărarea aşa-numitelor valori „tradiţionale” este o temă favorită a preşedintelui Vladimir Putin, care denunţă constant „decadenţa” occidentală, iar „mişcarea internaţională LGBT” a fost scoasă în afara legii pentru „extremism”.

Clasa politică rusă vrea să interzică de acum „propaganda” mişcării „childfree”, termen folosit pentru persoanele care aleg să nu aibă copii, din motive personale, economice sau de mediu, notează AFP, citată de Agerpres.

„Se propune interzicerea propagandei mişcării ‘fără copii’: pe Internet, în mass-media, în filme şi în reclame”, a indicat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), pe Telegram, înainte de examinarea textului marţi în comisie.

„O familie caldă şi numeroasă stă la baza unui stat puternic”, a insistat oficialul rus, un apropiat al preşedintelui Putin.

Amenzi uriașe pentru cei care vor încălca legea

Potrivit lui Volodin, o persoană fizică va risca o amendă de 400.000 de ruble (circa 4.000 de euro), funcţionarii publici dublul sumei, în timp ce pentru persoanele juridice pedeapsa poate ajunge la 5 milioane de ruble.

Niciunul dintre aceşti oficiali ruşi nu a ridicat problema contracepţiei, iar textul nu a fost încă făcut public.

Elvira Aitkulova, o deputată care a participat la redactarea textului, a dat asigurări luni că ideile apărate de susţinătorii mişcării „Childfree” reprezintă un „comportament distructiv” care ar putea duce la „depopularea” Rusiei.

De la sosirea sa la Kremlin, în 2000, Putin şi-a făcut ca prioritate să stopeze criza demografică din Rusia, moştenită din epoca sovietică, însă nu a reuşit până în prezent.

Măsurile vizând creşterea natalităţii nu au avut efectele scontate, Kremlinul recunoscând în iulie o situaţie „catastrofală pentru viitorul naţiunii”.

În plus, pierderile pe frontul din Ucraina, după 2022, nu au făcut decât să accentueze această tendinţă.

Editor : Liviu Cojan

Acțiune.
Exit mobile version