miercuri, octombrie 16

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, acuză Federația de Canotaj că a oferit premii mai mari secretarului general și contabilului-șef de la Federație decât cele primite de campionul olimpic la înot, David Popovici, după Jocurile Olimpice de la Paris.

”În timp ce lipa lipa către Botoșani, David Popovici pălește în fața SG-ului și a contabilului șef de la Federația Română de Canotaj. La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanță, valorile și criteriile actualilor decidenți din sport sunt de noaptea minții. Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) și Petrescu Roxana (contabilul șef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obținut de Daniel Popovici. De ce au fost premiați cei doi? Simplu! Pentru “participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor”. Altfel spus, performanța administrativă (nu știu care este!) este mai valoroasă decât performanța sportivă.

Adică, zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanță îl fac sunt mai puțin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul și contabilul șef al Federației de Canotaj. Deci, starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur. Să fie oare și vreo conotație politică? Puțin probabil, în condițiile în care de la Agenția Națională pentru Sport lipa lipa către Botoșani spre un mandat de parlamentar… Sportivii nu mai trebuie luați la mișto de Statul Român!, a transmis fostul ministru al Sportului pe pagina de Facebook.

David Popovici a câştigat aurul olimpic la 200 m liber şi medalia de bronz la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris.

România a luat și 4 medalii la canotaj: una de aur şi 3 de argint.

În total, românii au cucerit 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, dintre care 3 de aur, 4 de argint şi două de bronz.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version