sâmbătă, decembrie 21

Conducerea Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj anunţă că la nivelul instituţiei se fac verificări interne, în urma unui scandal între doi poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari. Presa locală notează că un şef de post l-a agresat pe unul dintre subalternii săi, pe care l-a dat afară din birou, informează News.ro.

„Din dispoziţia conducerii IPJ Gorj, s-a constituit o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Compartimentului Control Intern şi Serviciului Ordine Publică, care s-au deplasat la sediul Poliţiei Oraşului Rovinari, iar după primele verificări a reieşit faptul că, în urma unor discuţii în contradictoriu, ar fi avut loc un conflict spontan între doi poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari. La nivelul IPJ Gorj au fost dispuse verificări interne, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, transmit, marţi, oficialii IPJ Gorj.

Jurnaliştii locali de la Jurnalul Olteniei scriu că incidentele au avut loc la sediul postului de poliţie Negomir, unde şeful de post l-a agresat şi l-a dat afară din birou pe un agent care venise la el pentru a avea o discuţie cu privire la programul de instruire.

„După o ceartă aprinsă, lucrurile au degenerat, iar şeful secţiei l-ar fi lovit cu pumnii pe agent şi l-ar fi dat afară din birou. Agentul ar fi mers la superiori, însă IPJ Gorj a demarat o anchetă abia după ce informaţiile au apărut în spaţiul public”, notează Jurnalul Olteniei.

În urma incidentelor a fost, de asemenea, deschis un dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, acesta urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru soluţionare.

 

 

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version