miercuri, octombrie 9

Liberalul Vlad Nistor a declarat că joi va avea loc o şedinţă a conducerii extinse a PNL, unde PNL va hotărî care sunt mişcările sale ulterioare, după ruperea coaliţiei cu PSD. Despre o decizie privind ieşirea de la guvernare, Nistor a precizat că există în mod evident, teoretic, şi această posibilitate, el arătând că probabil se va ajunge la un guvern interimar şi că sunt chiar miniştri PNL care gândesc astfel.

Liberalul Vlad Nistor a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că PNL este cel care poate să dea jos Guvernul şi pentru asta trebuie să îşi retragă miniştrii din Executiv, scrie News.ro

El a arătat că cei de la USR nu pot face să dispară Guvernul Ciolacu acum.„Noi suntem cei care putem face acest lucru şi pentru a face acest lucru trebuie să ne retragem miniştrii. Dar pentru ca să se întâmple aşa ceva, va trebui ca conducerea colectivă a PNL, care se întruneşte joi dimineaţa, pentru că nu avem cum să îi aducem pe toţi din ţară”, a spus Nistor.

El a precizat că joi, la ora 9.00, va fi şedinţă la PNL.„PNL atunci va hotărî care sunt mişcările sale ulterioare”, a completat Nistor.

Întrebat dacă la şedinţa am putea vedea o decizie privind ieşirea PNL de la guvernare, Vlad Nistor a spus: „Nu ştiu ce putem vedea joi dimineaţă (..) Există, în mod evident, teoretic, şi această posibilitate”.

„Guvernarea actuală este o guvernare administrativă a ţării, pe un termen limitat şi probabil la asta se va ajunge, la un guvern interimar”, a mai declarat Nistor.

Întrebat dacă el susţine ieşirea PNL de la guvernare, Nistor a spus că susţine acest lucru, personal, dar decizia este a conducerii PNL, Biroul Politic Naţional. „Există colegi chiar mult mai angajaţi în această direcţie decât mine, inclusiv miniştri. Există şi miniştri care gândesc aşa”, a mai spus Nistor.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version