marți, noiembrie 19

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat marţi că au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional şi 950 de secţii în străinătate pentru alegerile prezidenţiale. El a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au ajuns la prefecturi şi urmează să fie distribuite în secţii, sâmbătă. Până în prezent, 2.531 de români au votat prin corespondenţă.

”Avem deschise în străinătate 950 de secţii de votare, la propunerea MAE. Este un record atât pentru ţara noastră, dar nicio altă ţară din lume nu organizează un număr atât de mare de secţii de votare în străinătate”, a spus Toni Greblă, citat de News.ro.

El a precizat că au fost tipărite buletinele de vot, aproape 19 milioane, pentru alegerile prezidenţiale, care au ajuns deja la prefecturile fiecărui judeţ, astfel încât în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, după-amiază, vor fi distribuite secţiilor de votare.

Greblă a mai anunţat că, pentru votul prin corespondenţă, până la data limită, au fost primite 6.721 de solicitări şi au fost expediate 6.283 de plicuri conţinând buletinele de vot, pentru că doar acestea respectau condiţiile de domiciliu şi reşedinţa în străinătate.

”Până acum, au fost deja returnate 2.531 de plicuri conţinând buletinele de vot ale cetăţenilor români cu domiliciul în străinătate care şi-au exprimat deja dreptul de vot”, a subliniat Greblă.

Preşedintele AEP a mai anunţat că sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7.00 dimineaţa, campania electorală pentru alegerea preşedintelui României încetează, iar toţi competitorii politici care au avut materiale de propagandă electorală afişate sau în mediul virtual au obligaţia să le şteargă.

”Nu mai este voie să se desfăşoare niciun fel de campanie electorală pentru alegerea preşedintelui României”, a spus Toni Greblă.

El a precizat că secţiile de votare din străinătate se deschid vineri, ora 12.00, sâmbătă de la ora 7.00 iar duminică, atât în străinătate cât şi în ţară, de la 7.00 la 21.00. În cazul celor care la ora 21.00 se află în secţie sau la rând pentru a vota preşedintele secţiei de votare poate să prelungească votarea până când ultimul alegător aflat în incinta secţiei să poată vota. Prelungirea votării se face până la 23.59 minute, când sistemul electronic se închide şi nu se va mai putea vota în nicio secţie de votare.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version