joi, octombrie 24

Pe 17 septembrie, în calendarul ortodox este prăznuită Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis. Sfânta Sofia este cunoscută și drept protectoarea mamelor și a fiicelor, și este ocrotitoarea capitalei Bulgaria din anul 1992.

Sfânta Sofia a avut trei fiice, pe care le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis (credință), Elpis (nădejde) și Agapis (dragoste). Sofia este nume grecesc și este tradus prin înțelepciune.

Sfânta Sofia și fiicele sale au fost denunțate de către prefectul provinciei Antioh împăratului Adrian pentru că erau creștine. Drept pedeapsă, împăratul i-a poruncit Sofiei să aducă jertfă zeiței Artemis.

Pentru că a refuzat, împăratul Adrian a poruncit să îi fie omorâte fiicele, pentru ca mama, Sofia, să sufere atât de chinurile brutale ale pedepsei, cât și de pierderea fiicei.

Fetele au fost martirizate (supuse torturii) în anul 137, la vârste fragede. Atunci, Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani, iar Agapis doar 9 ani.

După ce și-a pierdut fiicele, Sfânta Sofia le-a luat trupurile și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. După trei zile de rugăciune la mormântul lor, Sfânta Sofia a murit și ea.

Mormintele celor trei fiice și al Sfintei Spfia au fost localizate pe un drum roman Via Aurelia, iar deasupra lor s-a ridicat Biserica Sfântul Mucenic Pangratie.

Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Sofia

„Sfânta Sofia este considerată o martitră, o mamă care și-a văzut fiicele ucise de împăratul Adrian. În secolul II, în primele veacuri creștine, atunci când creștinismul era persecutat, cine era credincios și nu se supunea închinării zeilor, era omorât. 

Astăzi, sărbătoarea Sfânta Sofia este menționată cu cruce neagră în caledarul ortoxod, însă există o biserică în România care îi poartă numele, care a primit hramul Sfintei în 1848 și care o pomenește în fiecare an. Locul de rugăciune se află pe Calea Floreasca, în București”, a declarat pentru Digi 24 Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, din București.

Astăzi sărbătorim numele Sofia, Sofi, dar și Sofian sau Sofiana și alte derivate ale Sfintei.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version