duminică, septembrie 29

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că totul este posibil în Orientul Mijlociu, inclusiv un război, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, scrie duminică agenţia de presă iraniană Fars, potrivit Agerpres. 

„Toată lumea ar trebui să fie conştientă de faptul că situaţia este extrem de explozivă şi că totul este posibil… chiar şi un război”, a declarat el agenţiei, care este condusă de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) al ţării.

Araghchi a acuzat Israelul că a provocat o criză internaţională. Din acest motiv, Iranul a cerut o sesiune specială de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, a spus el.

Sângele lui Nasrallah nu a fost vărsat în zadar, iar Israelul îşi va regreta crima, a spus el cu referire la atacul israelian asupra Beirutului de vineri, care a provocat moartea liderului Hezbollah.

Observatorii consideră că răspunsul iranian de până acum a fost moderat, deoarece nu a existat nicio ripostă până în prezent. Se crede că Teheranul preferă să discrediteze Israelul pe plan internaţional.

Iranul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

Într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului, ambasadorul iranian la ONU, Amir Iravani, a avertizat împotriva „oricărui atac” asupra „sediilor şi reprezentanţilor diplomatici” ai ţării sale, afirmând că Teheranul nu va tolera „o astfel de agresiune”.

„Iranul nu va ezita să îşi exercite drepturile inerente în temeiul dreptului internaţional pentru a lua orice măsură în apărarea intereselor sale naţionale şi de securitate vitale”, a declarat Iravani, îndemnând totodată Consiliul de Securitate să ia «măsuri decisive» împotriva Israelului pentru a evita «antrenarea regiunii într-un război la scară largă».

Iranul a sprijinit Hezbollah, atât financiar, cât şi militar, timp de mulţi ani.

Anterior, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că moartea lui Nasrallah „nu va rămâne nepedepsită”

Citește și: Zile de doliu național decretate în Iran și Liban după moartea liderului Hezbollah. „Linia lui Hassan Nasrallah va continua”

Hassan Nasrallah a fost ucis în atacurile de vineri noapte asupra Beirutului. 

Editor : C.L.B.

Acțiune.
Exit mobile version