„A fost mare susținător al campaniei de injectare și, totusi, văd mulți că-l admiră, păi, ce folos dacă a susținut o crimă! Oare câți mediciniști de la UMF Craiova …
Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro
Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, coordonator al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, a încetat din viață, la 47 de ani, anunță reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova,…
Raportul de activitate al autorităților privind vaccinarea împotriva Covid pentru anii 2020 – 2022 a fost publicat pe ascuns și este un exemplu al lipsei de transparență, fapt reproșat de…
Handbal: Banik Most – CSM București, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Serie A: Juventus – Udinese, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Gigi Becali s-a decis în privința campaniei de mercato a iernii.…
Anul acesta ne propunem ca, alături de cititorii noştri, să le oferim un zâmbet de Crăciun prin îndeplinirea dorinţelor, şi o iarnă cât mai uşoară, prin cumpărarea ghetuţelor din piele…
Economia circulară este un obiectiv național și european, prin care autoritățile vor să creeze un mijloc de creștere a competitivității României și Uniunii Europene prin protejarea companiilor în fața deficitului…
Elena Udrea și Ioana Băsescu se află printre numele celebre care ar scăpa de dosare penale, prin prescrierea faptelor, în urma deciziei luate marți de instanța supremă pentru dezlegarea unor…
Peste 61% dintre părinții din comunitățile vulnerabile de la sate nu și-au dus niciodată copiii la un control oftalmologic, deși medicii oftalmologi recomandă un control pe an, atrage atenția World…
Au existat numeroase manifestări publice de nemulțumire din partea oficialilor și a cetățenilor cu privire la modul în care a fost gestionată mobilizarea, inclusiv plângeri cu privire la faptul că…
Doar 383.889 de pastile de iodură de potasiu dintre cele 30 de milioane cumpărate de autorități au fost distribuite până acum românilor în cadrul campaniei gratuite intens promovate chiar de…
Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro