O amendă de 15.000 de lei a fost aplicată, luni, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova după aglomeraţia înregistrată la gondola care face legătura între Cota 1400 şi Cota …
Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro
După ce o primă înțelegere între compania de transport și parchetul federal a fost respinsă în octombrie, instanța din Liège a aprobat luni a doua propunere, care pune astfel capăt…
Cluj-Napoca este orașul cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp din România. Cu un leu te poți plimba doar 10 minute cu autobuzul în „orașul de…
Las Vegas, SUA. La CES 2023 , compania globală de tehnologie ZF Group anunță progrese majore în activitatea sa de extindere a tehnologiilor care schimbă jocul, care îndeplinesc ACUM promisiunea…
În 2022, România a primit 6,3 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Comisia Europeană a efectuat în octombrie 2022 plata pentru cele 2,6…
Potrivit unui comunicat de presă, 2022 a fost anul în care Primăria municipiului Galați a punctat un adevărat record în ce privește atragerea de fonduri europene. În ceea ce priveşte…
România va construi sau reabilita 305 kilometri de drumuri noi, 150 de kilometri de linii de tramvai sau de metrou şi va reconstrui sau moderniza 64 de kilometri de căi…
Autorul articolului preia informația dintr-un comunicat al Poliției de Frontieră din România, citat de Agerpres, dar scrie că, dincolo de lipsa documentelor legale pentru transport, nu e exclus ca „disputa…
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră va avea o capacitate combinată de 3 gigawaţi şi va „stabili un record mondial în termeni de lungime”, a…
Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro