Paza de coastă a Taiwanului a reținut marți o navă cargo și echipajul său chinez și a declarat că investighează dacă nava a tăiat în mod deliberat un cablu de internet submarin, în cea mai recentă deteriorare liniilor de comunicații ale insulei, potrivit CNN.
Nava suspectată de avarierea cablului care leagă Taiwanul de insulele Penghu purta un „pavilion de conveniență” și avea la bord opt cetățeni chinezi, a precizat paza de coastă taiwaneză. O navă cu „pavilion de conveniență” este o navă care arborează pavilionul unei alte țări decât țara proprietarului.
Nava „Hong Tai”, înregistrată în Togo, țară din Africa de Vest, cu finanțare chineză, a zăbovit în apropierea cablului din apele din largul coastei de sud-vest a Taiwanului încă de sâmbătă seara și nu a răspuns la multiplele transmisiuni ale gărzii de coastă taiwaneze, potrivit sursei citate.
La scurt timp după ce nava a aruncat ancora în primele ore ale zilei de marți, compania taiwaneză de telecomunicații Chunghwa Telecom a detectat că deconectatrea cablului.
Paza de coastă a declarat că a interceptat și abordat nava, înainte de a o escorta înapoi într-un port din orașul Tainan pentru investigații.
Autoritățile taiwaneze au declarat că nu pot exclude posibilitatea unei „operațiuni în zona gri” a Chinei, un act coercitiv sau subversiv care se află sub pragul războiului.
„Trebuie să se analizeze în continuare dacă a fost un act intenționat de sabotaj sau pur și simplu un accident”, a afirmat paza de coastă în declarație, adăugând că problema este acum investigată de procurori „în conformitate cu regulile la nivel de securitate națională”.
În ultimii ani, mai multe cabluri submarine de telecomunicații din jurul Taiwanului au suferit avarii suspecte.
În ianuarie, autoritățile taiwaneze au declarat că o navă de marfă legată de China ar fi putut tăia un cablu submarin internațional în largul coastei de nord a insulei.
În 2023, oficialii taiwanezi au dat vina pe navele chineze pentru două incidente în care cablurile care leagă insula principală a Taiwanului de insulele periferice Matsu au fost deteriorate, provocând o pană de internet. Aceștia nu au spus că actele au fost deliberate.
Incidentele au stârnit îngrijorarea autorităților taiwaneze cu privire la activitățile din „zona gri” care ar putea împiedica internetul și comunicațiile insulei cu lumea exterioară.
Aceste preocupări vin în contextul în care Taiwanul se confruntă cu o intimidare din ce în ce mai mare din partea Beijingului, care revendică democrația autoguvernată ca fiind propriul său teritoriu și a promis să preia controlul asupra acesteia, prin forță dacă este necesar.
De asemenea, acestea urmează unei serii de incidente din ultimii ani care au afectat infrastructura submarină din întreaga lume, inclusiv cablurile de comunicații. Două incidente foarte mediatizate din Marea Baltică au implicat nave chineze și sunt în continuare în curs de investigare.
Potrivit șefului NATO, Mark Rutte, mai mult de 95% din traficul de internet la nivel mondial este transportat prin cabluri submarine, aproximativ 1,3 milioane de kilometri de astfel de cabluri asigurând zilnic un comerț internațional estimat la 10 trilioane de dolari.
Editor : B.E.