luni, noiembrie 18

Târgul de Crăciun din Timișoara și-a anunțat deschiderea sâmbătă, pe data de 30 noiembrie, și va fi organizat în trei piețe din Cetate respectiv: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.

Târgul de iarnă din Timișoara atrage anual mii de vizitatori datorită programelor artistice organizate în oraș. În acest an, odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele tradiționale, și va începe sărbătoarea festivă care va dura până pe 5 ianuarie.

Ce poți vedea la târgul de Crăciun din Timișoara în 2024

Prezente în majoritatea târgurilor de Crăciun din România, căsuțele cu bunătăți tradiționale nu lipsesc nici în acest an din Piețele din Timișoara. Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Târgul de iarnă din Timișoara ajunge în acest an la cea de-a 17-a ediție și promite vizitatorilor zile de neuitat datorită programelor artistice și concertelor programate în fiecare zi.

Vor urca pe scena amplasată în Piața de Crăciun orchestre, cete de colindători și artiști renumiți de la noi. Prima surpriză pentru public a fost deja anunțată, mai exact, la deschiderea târgului, pe data de 30 noiembrie, va cânta Horia Brenciu și Orchestra.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că va asigura în fiecare seară, pe parcursul târgului, un program artistic deosebit, dar și că în multe zone din oraș se vor putea găsi amplasate căsuțe din lemn care conțin produse tradiționale proaspete.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version